combustie

ardeam în noi clocotind până la ultima liniște ne goleam oasele de măduvă și ne umpleam cu jar vobeam despre tot felul de incandescențe futile dar gândurile ne zburau inevitabil la futut pentru că ne observam piepturile și brațele și coapsele și fesele și eram tot mai mulți cei care stăteam la coadă pentru o gură de cenușă pierdută printre dinți din guri după care tânjeam și ne despicam viețile în ore înroșite de care pur și simplu nu ne mai puteam atinge pentru că eram prea reci prea absorbiți de ceea ce arde în noi ca să mai putem înregistra alte temperaturi

și unde

doamne iartă-mă

intră atâta foc și fum

ne încolțeam prin locuri tot mai strâmte sperând să stoarcem lave din noi pe care să le așezăm la temelia celor care vor veni născuți atât de vii din timpi atât de morți în care nici măcar nu mai eram noi eram niște neforme de fum niște necercuri de foc ne pocneau vertebrele cu zgomot de popcorn pentru că nu aveam să ne mai răcim niciodată

și ai tras fum în piept încrustând niște sâni fierbinți în imagine dar nu eram singurul în spatele meu aștepta lume care voia să tragă un fum din tine stăteam acolo chirciți sub masa din bucătărie acoperită cu o mușama crestată de cuțite neatente mirosind a putrezeală și gogonele murate pe gresia rece cu model alterat de la cine știe ce cutremur am tras primul fum din tine și mi-au pocnit niște vertebre

desigur după aceea a fost mult mai greu

acum e târziu dormim cu toții sub plăpumi subțiri de cenușă strivesc o țigară într-o gaură neagră și de partea cealaltă a timpului aud un elf adulmecându-ți coapsele

corpul lung al țigării sfârâie devorat de timp trosnind ca o pădure în miniatură arzând tot ceea ce mai poate fi ars din noi

publicitate

Foto: ©Rareș Petrișor

One Comment

  1. Iasmina

    De sărbători, cum s-ar zice.

Leave a Reply