vise

era întuneric deplin brațele albe ale unui trup dintr-un vis mai vechi tăiau bezna cu niște mișcări moi stinse parcă apărându-și trupul – invizibil, de altfel – de toată înecăciunea asta reușeam să deschid pleoapele suficient de repede și de larg ca să-i văd membrele venind spre mine mă feream deși știam că e doar un vis dar unele vise ne fac să ne pierdem viața și nu puteam să mor fără să-mi termin visul fără să-i văd fața

fluturii dormeau liniștiți la picioarele mele tresărind uneori ridicându-se în stoluri deranjând volume infime de aer cu aripile lor apoi așezându-se cuminți la loc atât de străvezii ca niște 

cuvintele ne mor pentru că gura noastră închisă le lasă mereu fără aer 

noaptea era foarte fierbinte puteai auzi banchizele scrâșnind din dinți la poluri timpul se curba sub trupurile noastre grele tu purtai în pântec sufletul meu de tânăr eu încercam să-mi adorm carnea clocotindă îmbibată de amintirile tale 

la colțul străzii un pantof cu tocul rupt în aer se mai simte înjurătura femeii o întâlnire ratată 

noaptea ne iartă pe toți precum iertăm și noi nopților noastre

oamenii și blocurile se scufundau în beznă vertebră luminoasă după vertebră luminoasă pierind trezindu-se mereu tot mai puțini deși statistic vorbind populația planetei crește 

mâinile mușcă din niște sâni coapsele mai zvâcnesc o dată arterele se înfundă ne stingem și întunericul din noi cade peste alții sufocându-i cu vise care nu sunt ale lor 

fluturii mureau liniștiți la picioarele mele visând că își simt pentru prima dată greutatea

foto (C)Rareș Petrisor

Leave a Reply