câinii dingo și lupul dong

blestemate fie clopotele își schimbă statusul pe facebook din ding în dong când ți-e lumea mai dragă mi-a pornit sângele la vale netezind coapsele de piatră ale unor fecioare care-mi vor rămâne necunoscute de pe un mal mă strigi hei, tu, desângeratule! suficient timp ca lama cuvintelor tale să-mi vandalizeze unul câte unul toate templele tăcerii construite cu migală în mii și mii de ani de necivilizație

nu mai am timp și nici răbdare

mai am atât de puțin sânge încât nu mai am tensiune intraoculară încep să-mi pipăi amintirile să le miros ibricul acela cu toarta strâmbă care lua foc de fiecare dată când dădeam flacăra mai mare mușamaua prin care ieșeau colțurile mesei ca genunchii zdreliți ai unui copil dar flăcările nu mă pot ține în loc 

din loc în loc

sângele meu face niște bălți din care se adapă șapte lupi de fiecare dată aceiași mă arunc spre ei cu un curaj nebun urlând cinci pleacă unul își verifică aparent curios /cum sunt toți lupii aș zice/ instagramul iar altul mă întreabă cu sictir ce pula mea vrei, bă? și imediat mi se face o greață teribilă și vomit un smoc de păr de oaie

milioane de oameni vin să vadă cum sângele meu pur și simplu nu intră în mare ce minune! zice o duduie cu genunchii tociți prin biserici o porcărie, domnule! scrâșnește un profesor dintr-un sat enervat că a lăsat pentru câteva ore sfârcurile fetelor dintr-a opta /două, la număr, deci patru sfârcuri în total/ doar ca să vadă un cheag de sânge plutitor

dar

pentru o clipă

oamenii au înghețat întrezărind o spinare albă despicând pelicula sângerie posteriorul unui înotător necunoscut un pește, probabil

și au plecat toți până la urmă să-și posteze fotografiile pe facebook și simțeam că am toate șansele să mă apuc iar de construit când am auzit murmurul aproape imperceptibil al spinării tale alunecând prin ceea ce speram cândva

Foto: ©Rareș Petrișor

Leave a Reply