în stânga și-n dreapta

aproximativ 40 de grame de proteine pe zi fibrele care ajută la digestie încet dar totuși prea repede încep să-mi pierd degetele în lupta cu haosul eternitatea îmi înghite elasticitatea pielii oasele mele devin niște bețe cu care indic mereu nordul spre care mă încăpățânez să călătoresc lăsând

în stânga și în dreapta 

morți vii care-mi plâng îmbrățișările părul îmi cade odată cu mici bucăți din piele care alcătuiesc în spatele meu un testament genetic cu un nivel glicemic situat în limite normale examenul radiologic nu a revelat formațiuni de natură să ne îngrijoreze și atunci norii grei ai lucrurilor pe care vreau să le fac se adună peste golul celor pe care le-am făcut femeile își foșnesc prin mine rochiile lor făcute din nemurire tălpile mele lăcrimează dar nu se pot întoarce în locul acela în care flăcările erau din sticlă și sângele îmi curgea lent rece și gros prin aer

pentru că eu eram trupul sexul și sfântul văzduh

pulpele mele se desfâșiază prin codrii ăștia necunoscuți în care clopotele inimilor care nu mă cunosc trupurile femeilor care nu mă pot lua în brațe și care plâng cu voci tot mai ascuțite care străpung munții până le înmoaie cremenele și din ei țâșnesc șuvoaie de lacrimi fierbinți roșiatice

și probabil vă voi lăsa în stânga și-n dreapta

până la urmă

când veți fi cu toții înauntrul meu trupul sexul și sfântul văzduh

Foto: ©Rareș Petrișor

Leave a Reply