crusta care a căzut prea târziu

orașul fierbea acoperișurile ca niște cruste adăposteau în bubele lor fierbinți oameni în chiloți maieuri dezbrăcați până la brâu sau chiar de tot întinși leneși pe canapele fotolii sau pe gresia rece din baie sau bucătărie așteptând să se termine coșmarul

prin port rar mai intră câte o corabie și aia abia se prelinge pe apă tăind încet luciul mării liniștite ca un lac de parcă nu i-ar sufla nimic în pânze cu burta stearpă aducând o mână de marinari beți puși mere pe harță sau în cel mai bun caz o veste proastă din capitală bordelurile s-au închis toate dar ăsta nu e neapărat un semn că orașul moare hai, poate doar se stinge, na dar mai vezi oameni preocupați grăbiți dimineața să ajungă la serviciu cu umerii adunați de responsabilități îngrămădindu-se în autobuzul de la șapte și patruzecișidouă de minute care pleacă în fiecare zi lucrătoare din fața căpităniei și ajunge la opt fix la primărie

de-acolo fiecare pe unde are treabă

cândva corăbiile stăteau cu zilele ancorate în larg așteptându-și rândul să intre în freamătul portului căpitanii erau grași și mustăcioși debordând de veselie miros de rachiu și bani antrenând în veselia asta curve cuțitari pomanagii și tot felul de suflete întunecate care se hrăneau din bucuria altora pornind un iureș teribil de beții petreceri și bătăi ridicând un nor zgomotos de amestec de chiote și țipete de jale ce plutea nopți în șir deasupra orașului

ne mai văzusem de câteva ori nu era nimic special în seara aia dar parcă bluza ei era un pic mai subțire și lăsase să se vadă ceva dar nu eram sigur poate era doar o umbră dar linia aia care putea foarte bine să fi fost o umbră dar părea prea bine și frumos conturată ca să fie doar o simplă umbră priveam fix una dintre luminile felinarelor chioare de pe faleză dar mintea îmi era sufocată de linia aia de curbura ce putea fi o cută a bluzei neobișnuit de subțire și oare transparentă sau poate chiar

de departe ne ajunge o adiere plină de cântece și strigăte de la cârciumile rău famate de după docuri cu siguranță vom afla dimineață că a mai murit careva de bine sau de rău de prea multe sticle cu rom sau luvituri de cuțit criminalii și curvele lucrau împreună și apoi își împărțeau prada peste ape străbate sunetul unei sirene ca un muget prelung al unui animal muribund totul pute a stătut și a viață care pleacă din noi și din lucruri ne agățăm cu disperare de orice lucru care mai are un strop de căldură lumină sau suflet contaminând fericirile cu uitări viețile cu morți cântecele cu lovituri de cuțit frumusețea mării cu jetul de pișat al marinarilor beți care nu-și mai recunosc corăbiile diminețile

dar noi era prea acolo ca să începem să putrezim eu obsedat de cuta bluzei ea cine știe de ce și portul ne părea frumos pentru că în jurul nostru ne închipuiam cum se ridică semețe îmbrățișările de mâine sau câteva scrisori de dragoste sau cine știe poate chiar o familie dacă avem noroc cu un copil sau doi cu drumuri în afara acestui oraș blestemat cu mine care îmi găseam un serviciu bun în capitală cu ea care venea după mine și poate reușeam să facem ceva pentru copilul nostru sau copiii noștri a început să râdă eu i-am prins delicat coapsa pe sub fusta largă belumarin cu flori albe și orașul părea tot mai departe ca și cum eram numai noi doi în port fără marinari fără corăbii fără autobuze pisici primărie case și vieți doar noi separați de restul lumii de o pânză imensă de apă eram tot ca un arc mă gândeam de ore în șir la un singur lucru ca un obsedat

să-i ating

dar se făcuse deja prea târziu intra în port prima corabie cu toții eram siguri că aduce o veste foarte proastă

foto ©Rareș Petrișor

Leave a Reply