crusta care a căzut prea târziu

orașul fierbea acoperișurile ca niște cruste adăposteau în bubele lor fierbinți oameni în chiloți maieuri dezbrăcați până la brâu sau chiar de tot întinși leneși pe canapele fotolii sau pe gresia rece din baie sau bucătărie așteptând să se termine

culegem furtună*

Of, frumusețea asta de loc, în care țâțele pământului împung cerul din Moldova până-n Banat, în care sângele Dunării ne-a alăptat deopotrivă neamul și vrăjmașii, în care codrii miros a luptă și a fagur dulce, în care ne sună poezia

probabilitatea unei tibii luminoase

am dormit astă noapte în tibia unui ogar atât de mult aer în oase încât abia am avut loc am tresărit la fiecare salt la fiecare iepure la fiecare fir de pământ care sărea în spatele nostru visam amândoi că

salut respectuos

mai întâi te umple vremea în care vrei să umpli totul hârtii pereți femei pahare din sânge îți curg zâmbete apetit pentru durere sete de fericire ai putea deschide lesne o afacere un magazin în care să tot vinzi bucăți

o carne albă fierbinte

cu o mișcare sigură precisă programată și repetată probabil cu mult timp înainte toate farurile din toate porturile lumii și-au întors oglinzile spre noi privindu-ne fix cu fasciculul acela puternic ieșind ca din ochiul unui ciclop din gura inundată cu

accident

vântul suflă cu putere păsările par să zboare înapoi ce frumos ar fi să poți trece prin viața plutind ținând doar brațele desfăcute îmbrățișări care te lovesc întâmplări care-ți mângâie penajul tulburându-l cu niște vârtejuri acolo unde încep să se

Faruri ştirbe

M-am aşezat la masa de scris. Trebuia să-i scriu. Trebuia să-i scriu ceva, orice. Mi-am adus aminte, ca de fiecare dată, de o grămadă de istorii comune. Pe unele le-am mai povestit. Pe cea mai amuzantă dintre ele o spun