schimbări

și la un moment dat afli că sufletul tău a plecat din oraș s-a angajat după masterat lucrează la o multinațională are un salariu destul de bun iese seara în oraș cu prietenii strânge bani să-și ia o mașină deși lumea începe să meargă tot mai mult pe biciclete și pe scutere e un fenomen global dar sufletului meu nu i-a păsat niciodată de încălzirea globală stă într-un apartament mizer pe ștefan cel mare la etajul opt și nu deschide niciodată fereastra asta l-ar face să simtă aerul pe care l-a lăsat în mine plin de noxe lumini și zgomot e un loc gol în sângele meu ocupat acum doar de versurile pe care mi le-a scris când era tânăr mă dor uneori degetele am artrită îmi place să cred că rămășițele sufletului meu se inflamează brusc și mă dor dar nu sunt decât locuri goale care implodează în noxe lumină și zgomot sufletul meu ciupește corzile unui instrument care poate fi foarte bine sufletul altcuiva

și la un moment dat afli că sufletul tău a plecat din țară nu într-o călătorie cum am fost tentat să cred și cum ar fi fost frumos pentru vârsta lui a plecat voluntar în război parcă îl văd slab firav cu părul scurt negru cu privirea aceea moale în care trupul meu s-a așezat mereu ca într-un fotoliu acum stau într-un scaun de scânduri cu o pernă de șezut verde cu dungi dar dungile nu se mai văd și țesătura e puțin putrezită pe marginea dreaptă (probabil pentru că e singurul scaun din casă) și mă gândesc la apartamentul acela mic de pe ștefan cel mare fără să pot să mă uit la televizor când sunt știri despre războaie lumea asta se schimbă tot mai repede

și la un moment dat afli că ești singur doar noxe lumini și zgomot

foto © Rareș Petrișor

Leave a Reply