până când

gata

nu mai avem nimic de ascuns mi-ai arătat până și cicatricea de pe fundul stomacului de la nopțile nedormite am stat acolo un pic amândoi încercând să dăm un nou sens istoriei dar curând aveam să ne dăm seama că istoria suntem chiar noi, noi cei care stăm cuminți puțini mirați dar nu mai mult decât la moartea cuiva cunoscut la marginea unei cicatrici de mucoasă stomacală și ne ținem strâns de mână ca istoria să ne prindă foarte bine pregătiți și am închis pentru o clipă ochii și m-am trezit în fața unui pantof cu talpa descusută al tatălui meu îl adulmecam ca un câine încercând să fiu mai aproape de el și din degetele cu care țineam strâns istoria ai țâșnit din nou tu și mi-ai spus că nu e cazul să fac atâta caz apoi am dormit un pic pe oasele mele care au început să trosnească să se sfărâme să se lase roase de colții timpului până ajung niște mărgele pe care să le poarte te miri cine

gata

nu mai avem nimic de ascuns deschid aparatul de radio și o voce cunoscută începe să vorbească într-o limbă străină necunoscută grupuri de consoane taie liniștea din bucătărie în felii egale subțiri care mă străpung fără să lase nicio urmă și încep să simt cum ne apropiem de locul în care m-am oprit din război și m-am îmbrăcat cu o fustă albă plină de sânge soldații râdeau și făceau glume macabre care umpleau bucătăria până la refuz și după ce am reușit să îndestulăm armate întregi cu apa noastră pâinea noastră trupurile și rugăciunile noastre istoria ne-a lăsat acolo goi muribunzi ulcerați să renaștem în liniște pe marginea unei cicatrici

până când un soldat ți-a străpuns cu baioneta pieptul

în joacă probabil

2 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.