pentru că

uneori credeam că dumnezeu miroase a portocale

cel mai minunat lucru care mi se putea întâmpla era un creion mecanic cu mină de zerocinci

toamna mă uda până la oase și miroseam a frig și tremuram din toate mădularele vieții

autobuzele erau pline de fete parfumate doar cu aer care-mi pluteau după aia prin vise până la următorul autobuz

îmi rugam bunica să-mi fiarbă șireturile în rivanol să încerc să mă apropii de centrul atenției

ascultam nopțile cum tace strada cu gândul și sufletul la marele iureș

pierdeam zilnic ceva din mine și încercam să mă beau pe nerăsuflate

mă duceam să adulmec trusa cu scule din magazie pentru mine mirosea a primăvară și meșterit la bicicletă

credeam că o să fug în Germania unde era raiul adidașilor albi

între sânul unei fete și plăcinta cu mere aș fi ales-o pe ultima

sânii fetelor erau ca plăcinta cu mere

îmi pocneau urechile când coboram dealurile pe bicicletă

măsuram viața cu viteza profiterolului pe an

toți eram încărcați electrostatic de la helăncile de nylon și ne curentam tandru râzând știind că lumea nu avea să se termine niciodată nici măcar la Porțile de Fier

oamenii plecau în Cuba și Libia și se întorceau cu blugi și sufrageriile lor te făceau să fornăi prin mirosuri necunoscute

harta vieții mele era însemnată cu ritualuri cel mai important fiind salata de boeuf

foto ©Rareș Petrișor

Leave a Reply