pentru că

uneori credeam că dumnezeu miroase a portocale cel mai minunat lucru care mi se putea întâmpla era un creion mecanic cu mină de zerocinci toamna mă uda până la oase și miroseam a frig și tremuram din toate mădularele vieții

imaginile care urmează te pot afecta emoțional*

(*bucăți din ideea unei cărți pe care am visat-o azi noapte) în frigul acela de început de ianuarie fumam o țigară maro subțire furată din proviziile strategice făcute pentru doctori doctorii priveau înfricoșați pe sub obloane unii aveau valută ‘ce-o

scrisoare către fiii voștri

dragii mei, îmi pare atât de rău că nu o să mai purtați haina mea din blană de oaie în drum spre școală cu mușchiul sprinten către fata cu ochii verzi care privea cu jind spre alți băieți cu sufletul

jurnal: peria albastră de plastic

Oricât de concentrați am fi, ne pierdem ușor esența într-un simbol. Un tramvai care pleacă, o șină care rămâne. Un tei care se scutură. Umbra unei frunze de castan. Culoarea unui păr. Un pistrui, o aluniță. Un genunchi. O banchetă

stoney

stone in the snow