abuz de putere

unde mi se termină rotundul genunchilor au început să-și construiască rușii avanposturi distanțele sunt tot mai mici șoaptele încap tot mai greu printre noi sângele instaurează dictaturi coagulante după lovituri de stat care ne influențează scurta istorie /repere absolut subiective/ pe sub piele circulă portavioane americane tremurând peste valuri reactorial nimeni la bord nimeni la bord portavioane în derivă prin marea mea limfatică sunt cu presiunea oculară la maximum am putea spune că am văzut destule dar telefonul vibrează din nou nu mai pot descărca nimic rușii nu vor să renunțe portavioanele sunt tot mai fierbinți pielea începe să mă usture locul cuvintelor e luat de un aer moale umed cald irespirabil în care se vor naște /probabil/ toți copiii la care nici măcar nu ne putem gândi

unde mi se termină deșertul frunții zac devastați de sete câțiva soldați care nu-și mai pot aminti de acasă în care tot sufletul s-a uscat în care gloanțele și suferința își fac jurăminte la bine și la rău organizațiile internaționale își arată impotența frumusețea de altădată le atârnă de la un pol la altul nimeni nu mai poate face nimic și atunci tanchiștii primesc un semn un cârâit într-o cască numai ei înțeleg ce dumnezeu înseamnă asta cert este că nu mai e loc pentru nimic și e un moment prielnic pentru un abuz de o dimensiune și o importanță incerte

foto ©Rareș Petrișor

Leave a Reply