sunet

și sunt verile care vin și trec copacii care-și scutură sânii stropindu-ne cu laptele lor uscat desfrunzit ne pierdem în pântecul pădurii adulmecând căldura sufletelor leneșe ce parcă trag să moară după atâția ș-atâția ani de arșiță și sunt verile care vin și trec scobindu-ne în trupuri locuri pentru amintirile care vor veni pentru făpturile nevinovate care vor ucide înăuntrul nostru făpturi vinovate care ne vor părăsi visele tăcute amorfe anonime pierdute în luminișuri ca niște pubisuri arse de soare acolo unde carnea e doar un abur înghițit iute de arbori și sunt verile care vin și trec întemnițându-ne o dată în plus în celulele reci ale iernilor de-odinioară cele în care palmelor noastre le creșteau dinți ce se înfigeau în brațele noastre și deveneam cu toții unul ce nu avea să se mai piardă și sunt verile care vin și trec retezând cu securile lor cu lame încinse mici bucăți de piele de pe spinarea animalelor înhămate la viețile noastre făcându-le să urle de durere sau de plăcere (nu ne vom da seama cu adevărat niciodată) și sunt verile care vin și pleacă pământul trosnind sub tălpile noastre imaginare miile noastre de tălpi și palme cu care ne pipăim zilele înghițind totul în jurul nostru cu viteza cu care citim ultimul rând al unei pagini

și sunt verile care vin și trec mute și vom fi foarte surprinși să aflăm că sunt oameni care nu se spală pe dinți nici măcar o dată pe zi

foto ©Rareș Petrișor

Leave a Reply