hreanul pișcă

ai și plecat și n-am apucat să-ți spun cine sunt, te-a luat dracu’ direct de pe fundul cănii de cafea, îmbrăcată toată în zaț, nu știam că zațul poate fi atât de frumos, de obicei când spui zaț te gândești la rahat, dar pe pielea ta zațul arăta teribil de bine, arăta științific, mi-am aprins o țigară să văd cum vă stingeți amândouă, ea, într-o scrumieră, tu, într-un pat străin, ți-am cărat în cârcă toate zâmbetele astea (zâmbetele nu sâmbetele) ca să-mi spui acum că niciodată nu ți-a plăcut pâinea prăjită, vino, mai dă-mi o dată mâna să mai murim o dată de cancer, dar eu n-am murit, ai țipat, ba ai murit, am strigat după tine cu vocea mută a sufletului, în corp îmi bat patru inimi: una în sud, una în nord, alta în est și cealaltă într-o țigară pe care n-am s-o fumez niciodată, din gură mi-a ieșit cartușul unui obuz, ce obuz frumos, ce obuz obez, ce buze are obuzul obez, îmi amintesc de buzele tale, bocancii coșmarurilor mele ți le calcă în picioare, ți le terfelesc ca pe niște mușcate strânse în celofan, nu sunt fan al celofanului, ai plecat direct din ușa dulapului, de pe șezutul scaunului, plintele astea miros a tine, ia-ți dracului mirosul din plinte, n-am ce face cu el, îmi răsucesc în cap o țigară imensă din care trag cu gura, cu urechile, cu nările, cu curul, mă umplu de fum, corpul tău atârnă prin mine ca un sângerete, inert, inutil, va sfârși în burta unui bărbat-rechin, cu ochi reci, negri, fără emoții, eu așa îl văd, de fiecare dată când din deget îmi curge un strop de sânge, ai plecat din locul ăsta în care te-am futut până n-am mai vrut să te fut, așa e viața, discurile se zgârie, oamenii mor, dar hreanul tot o să piște de-ți ies creierii pe nas, o să fii bătrână și urâtă, eu o să fiu veșnic, o să-mi umplu geamantanele cu hrean, singurul lucru prin care poți măsura veșnicia, și anii o să treacă atât de greu și de frumos, încât n-o să te uit, dar asta poate fi mai rău decât să te uit, pentru aș fi ales să te omor, dar ai plecat iute, până a apucat viața mea să clipească, acum e 3 dimineța, fumez pe capota mașinii, ce mașină frumoasă, dar pompă de mașină n-ai?, îmi mai aprind o țigară, deja îți consumi uitarea cu mine, nici nu mai ești în stare să îmi spui cine ești, așa, întoarsă cu spatele, cu fața către viitoarea ta uitare, o ghilotină de fum, zâmbete și sânge care o să te taie și pe tine, fii sigură de asta,

îți doresc numai bine

deși asta e cam mult, cred că de fapt îți doresc să te uit

lasă-mă să mă învârt un pic în jurul meu să-mi amintesc de mine cel care încep să devin trecutul nostru.

Domnul P. pusese punct ca și cum închisese receptorul unui telefon. Adună salivă în gură și scuipă. N-a mai scuipat așa de la 10 ani. Uneori libertatea poate însemna o flegmă. Atât de puțin, atât de nimic.

 

2 Comments

  1. Iulia

    su-perb! cine era? sau ce? nici nu mai stii, iar eu mor sa citesc

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.