O dimineață obișnuită de luni. Picamerele își reiau tacticos parcursul infernal către miezul pământului, la numai 10 metri distanță de bloc. Între răsuflările pneumatice, se aude guturalul “…aaaamuuuri!!”. Știi, fără urmă de îndoială, unde ești. Așa cum ai grijă să nu te tai dimineața când te bărbierești, te apropii de geam și trecutul recent, îngreunat de datorii, îți răsuflă ușurat în piept: mașina e tot în fața blocului.
La știri, printre aburii cafelei, EXCLUSIV! despre becaliuselepenedeletecepontabăsescu. Tu, cine ești? Nu contează. Ce contează e să fie bine.
Apoi, viața e viață: trafic, nervi, înjurături. Dar ai colegi simpatici, cafeaua e ok, s-a deschis un chioșc nou cu mâncare, a venit o colegă nouă, e singură?, nu e singură, dar te bagi, că oricum o pipăie bagabonții în reatebe și ce-i mai aud urechile. Unul dintre colegi are un copil într-a șaptea. E mereu alb la față: nu doarme noaptea. Fi-su vrea să fie fotbalist. În rest, se cam moare de foame, bă.
Acasă, berea rece din frigider e premiul zilei. Deschizi televizorul. Dacă zic ăștia c-a furat, a furat, frate! Prea s-a zis de atâtea ori… Pe fundal, o doamnă de la o televizune de știri împarte cu dărnicie sentințe în stânga și-n dreapta. Audiențele au ieșit ok, săru-mâna, te sun mâine.
Ațipești, mulțumit că încă în România se poate. Noroc să ai, fraiere.
În vis, pui mâna pe sânii colegei. Ei îi place. Rânjești. Atâta poți să furi și tu vieții ăsteia de căcat, că doar oameni suntem.
Ah, vaaaaai! e noul nostru strigă de luptă.
foto ©Rareș Petrișor
|