marele spectacol și splendida lui inutilitate

Ce s-a întâmplat azi noapte – 7-1 Germania-Brazilia – și ce a urmat nu fac altceva decât să-mi susțină convingerea că fotbalul nu e un sport. Fotbalul este un joc, pe alocuri frumos și spectaculos, extrem de accesibil oricui și foarte profitabil pentru unii (mai ales pentru cei care îl practică și îl vând). Fotbalul este un bun mod de a-ți omorî amiezile transpirate pe maidan, de a naște prietenii pe viață, de a învăța să iei o minge sau chiar un pumn în nas, sau de a deprinde tehnici de trântire a adversarilor. Fotbalul mai e, dacă îl privești postadolescență, un mod agreabil de a(-ți) pierde timpul și de a(-ți) potoli amocul.

Ca să înțelegem distanța considerabilă dintre fotbal și sport, trebuie să înțelegem câteva chestiuni fundamentale legate de corectitudine, șanse egale, ambiție, autodepășire, curățenie morală. În niciun sport nu devii campion mondial înșelând arbitrii, păcălindu-ți adversarii, speculând, ascunzând, simulând. Toate sporturile din lume au toleranță 0 (zero) față de incorectitudine și lipsă de fair play. Sport este rugby-ul, unde grămezi de mușchi, tendoane, oase și mandibule încleștate pot fi lorzi de la un capăt la altul. Sport este hocheiul, unde nervii se rezolvă cu pumnul, sub sancțiunile de rigoare, dar unde mințile, inimile, pucul și crosele stau numai acolo unde trebuie să stea.

Sport este atletismul, unde ești doar tu și o pereche de teniși. Sport este fotbalul american, unde faultul este colectiv, transparent și are un scop strategic. Un fault pentru care se antrenează de mici și pentru perfecționarea căruia rup zeci de manechine. Sport este cel în care un Roger Federer rămâne o mostră de modestie, ambiție și determinare de la vârsta de 8 ani, când a atins pentru prima oară racheta, până la finala de duminică de la Wimbledon.

Sport e disciplina de fier care îți protejează miezul uman, nu puful care îți permite accente brutale, de tip flegmă, cot în gură, sau ars la gioale de fiecare dată când arbitrul nu vede. Sport e școala de caractere a atâtor zeci de sporturi care n-au nicio legătură cu vaietele, înjurăturile și subumanizarea de pe stadioanele de fotbal.

Fotbalul e un spectacol în care, din când în când, mai sunt prinși și câțiva sportivi. În istoria de peste 100 de ani, încă îi poți număra pe degete. Fotbalul este un joc în care se aleargă mult, în care se investesc miliarde de euro din partea brandurilor, în care se investește mult suflet din partea suporterilor, în care sunt prinse mize total neașteptate (inclusiv politice), dar care alimentează deocamdată latura noastră total antisportivă, rasistă, alienată. Invazia de glume cu iz nazist și devastarea de pe străzile Braziliei de azi noapte sunt doar cele mai recente exemple, nu ultimele, din păcate.

Fotbalul, o emoție ieftină, accesibilă și multă dramă care nu mai are loc pe nicăieri. Dacă are pretenții de sport, fotbalul trebuie să se schimbe. Nu se va întâmpla asta: toată lumea îl place așa, ne aduce aminte de maidan, de un cot în gură pe care l-am dat sau pe care l-am luat cândva. E legitimația de hârtie pe care ne-am semnat-o și fluturat-o singuri prin viață, pe care scrie ‘hai că e ok’.

Leave a Reply