fluturele de la prânz

stau cu amintirile la masă înghit cu greu supa rece și nesărată amintirile tresar jucăușe dându-și ghionturi pe sub masă bucuroase că nu mai pot duce nici de-o înghițitură  dar vă rog, mai luați niște pește, zic, și le întind o farfurie goală în care încep să caute frenetic cu toatele barca în care râdeam ca un prost acum mai bine de douăzecișișase de ani spunând unei fete cu nume de floare de câmpie niște lucruri care i-ar fi făcut pe sfinți să-și reconsidere poziția privind mântuirea generalizată

și, vă rog, încercați și garnitura, și le puteai vedea scobind scrijelind cu unghiile fundurile castroanelor goale uscate în care cândva acum mai bine de douzecișiunu de ani despicam pădurile cu pasul afundându-mi tălpile în mușchi moale umplându-mi plămânii cu miros de rășină jurând să ajung undeva la o margine la un început primul castroanele sunt goale nu există nimic neînceput pentru mine deci e momentul să ling cu grijă farfuria pentru desert în timp ce amintirile se prăpădesc de râs în hohote care tulbură nisipul din jurul bărcii pe care am scufundat-o acum mai bine de douăzecișișase de ani

apoi ne holbăm cu toții la un fluture care stă în același loc din ziua în care m-am născut

foto © Rareș Petrișor

Leave a Reply