viciu de procedură

mi-am adus aminte de mine cum abia deschideam ochii trupul voia să se ridice capul nu migrene mahmureli printr-o rană deschisă supuram ca Tambora sânge puroi viață și o căldură infernală din degete îmi curgeau plete roșcate fierbinți de femei incandescente pământul se pistruia sub tălpile mele goale fruntea grea de băutură și versuri ratate de gâfâieli nepricepute de alergat într-un singur picior prin viață niciodată cel bun fruntea nu mi se putea dezlipi de pernă

dar îmi amintesc cum abia îmi despicam pieptul să las niște ani inutili să cadă din mine și îmbrățișam la întâmplare oameni pe stradă și degetele îmi miroseau a sex și cărți vechi foarte vechi luate la întâmplare și în porii mei găseai fumul tuturor speluncilor din oraș găseai toate trenurile întârziate prin nămeți găseai sfârcuri transparente de fete timide la frecarea cu aerul gol găseai visele moi care mă întăreau dimineață de dimineață găseai cafeaua proastă de la barul facultății sau coapsele unei profesoare decolteul unei femei din autobuz care dezvelea niște secrete cărnoase dantelate sângele cobora din obrajii mei purpurii și gâdila demonii gonflabili zăbreliți de șliț

îmi amintesc cum nu mă puteam ridica din pat înotând în imaginația vâscoasă a poveștii pe care mi-o istoriseam singur chiar în timp ce o trăiam îndrăgostindu-mă de îngeri și staruri porno de fete diafane sau de orice parașută zgribulită din cine știe ce vagon de tren eram dumnezeu însuși iertând pe toată lumea adormind seară de seară pe labii catifelate îmbibate în votcă refuzând să mă trezesc dimineața din visul unor glorii orbitoare și axul lumii trecea chiar acolo prin sexul meu înfigându-se cu poftă în pământ răsucindu-l oprindu-l după bunul plac

îmi amintesc cum cuvintele mi se odihneau în cearcăne plictisite în brațe leneșe ca moarte și nările absorbeau nesătule vălătuci de țigări proaste parfumuri luate din angrouri risipite pe trupuri nesătule ce jurau credință adulmecau umbre de șolduri începuturi timide de filosofie călduri ghicite de coapse cărți cărora le va veni vremea îmi scriam cărțile cu sânge negru pe hârtia nopților nedormite citind Nietzsche și așteptând să se dezbrace vecina din blocul de vizavi sau păzind telefonul bej cu discul murdar și zgâriat de alți foști chiriași așteptând ore în șir vocea unui templu din carne zăvorât sub cine știe ce zâmbet magnific

îmi amintesc că eram atât de frumos încât azi mi-am scris o minunată scrisoare de dragoste

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

  1. Jasmine

    O unduire fascinantă a imaginilor.

  2. furnica albastra

    erai intr-adevar atat de frumos…

Leave a Reply