unul

ne-am adunat aici, practic, pentru a plânge apariția singurului cuvânt care ne mai poate uni, unul necunoscut, firește, mobilizator și înălțător, plin de dragoste și tandrețe, atât de plin de noi cei care vom fi, atât de gol de cei care am fost, chiar și numai pentru o secundă, înotători disperați și stângaci în oceanul trecutului, bravi cuceritori și nobili locuitori ai cetăților viitorului, vom plânge apariția lui, binecuvântătorul, unicul, înțeleptul și făgăduitorul cuvânt ce va unge suflete încă din prima clipă, va vindeca răni, va reclădi biserici și temple, va recuceri teritorii, ne va umple de glorie, ne va putrezi dușmanii, ne va frăgezi carnea și pielea, ne va întări și parfuma sexul,

el,

singurul cuvânt care se mai poate smulge din gurile noastre strivite, dintre dinții noștri ruginiți, dintre maxilarele noastre sudate, dintre copiii noștri făcuți în tăcere, dintre intestinele noastre care tac, golite, adunate laolaltă după afinități, dintre semnele noastre de întrebare chircite printre bluzele vechi și scrisorile de pe front,

ne-am adunat aici, practic, pentru a sărbători în avans aniversarea dragului nostru cuvânt, mântuitorul și binefăcătorul, cel care ne va apropia și ne va face unul, ne va transforma într-un cuvânt umblător, gata oricând să se rupă din placenta imaginarilor plămâni ai unei lumi imaginare, să binecuvânteze și să-și aniverseze ziua de naștere printre oameni goi, tăcuți și fericiți că mai simt ceva vibrând printre ei,

mulțumesc.

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

  1. m-ai speriat teribil (dramatizez puţin, ca întotdeauna, totuşi m-ai înspăimântat) cu fragmentul ăsta duios şi bun. îmi era să nu fie un bilet de adio către noi cei ce trăim cu jumătate de inimă scriitoricească în www, cum că te duci să scrii în intimitate nepublică. ca un bilet de adio lipit pe toaster, am plecat să iau pâine.

    m-am liniştit.
    mulţumesc.
    anticipat.

Leave a Reply