miniatură despre începutul lumii

ne-am întins unul lângă celălalt așteptând începutul lumii vecinul foșnind un ziar pe veceu câinele lui singur gândindu-se alb-negru la o coadă ridicată stufoasă nici nu-și mai amintea a cui a fost vecinul foșnește mica publicitate sonorul televizorului a intrat în noi de rușine pentru că nici măcar nu reușise să se inventeze și zilele noastre păreau mult mai seci fără genericele de la știri pe sub mâneci începeau să urce colonii de furnici fruntea mea devenise monumentul lor național nu mă gâdilau nici nu mă născusem tu erai foarte frumoasă îmbrăcată până la brâu într-un maieu de trupuri lucitoare o armată colosală care se lupta cu uimirea mea vecinul ajunsese deja la obiecte de închiriat și morți când am aflat minunata veste că trebuie să apărem

ne făcuserăm planuri eu voiam să apar într-o familie bogată să nu-mi lipsească nimic să am un prăjitor de pâine inoxidabil și chiar mașină de spălat vase în care să încap cu totul tu voiai într-o familie modestă mereu ți-a plăcut să ajuți lumea și purtam o discuție foarte însuflețită când am aflat că urma să nu mai apărem – reduceri de costuri, ni s-a spus – dar știam că de fapt nu eram doriți din blocul nostru nimeni nu mai apăruse de ceva vreme toți eram destul de îmbufnați așteptându-ne rândul vecinul terminase toate ziarele știa anunțurile pe de rost toți morții toate botezurile toate mașinile de cusut posibil cu ceva aur înăuntru furnicile de pe sânii tăi construiseră un mușuroi ca un radio la care ascultam știrile pământului interzise pentru oricine nu făcea parte din conducere dar conducerii nu-i mai păsa de ceva vreme de noi ne țineam de mână în văzul lumii și n-am fost întrebați niciodată ceva în legătură cu asta oamenii ne priveau cu invidie credeau că avem cel puțin o rudă în conducere maieul tău atrăgea adesea privirile furnicile nu erau foarte disciplinate și uneori lăsau câte-un sfârc liber care ieșea obraznic de sub platoșa mișcătoare să ia o gură de aer frecarea cu zilele îmi lăsa mici răni pe brațe și pe picioare părea că timpul vrea să îmi scrie ceva sau poate era doar felul în care pielea mea își manifesta nerăbdarea dintr-un deget mi-a țâșnit un câine care s-a năpustit alb-negru la câinele vecinului dar de ceva vreme nu se mai auzise niciun zgomot e drept că și chioșcul de ziare se desființase pe nepusă masă din gură ne ieșeau cuvinte pe care nu le înțelegeam le creșteau brusc aripi care ne mângâiau o clipă trupurile și apoi se făceau scrum ciuguleau o furnică două priveau și ele mirate sânii tăi apoi se stingeau la fel de neînțelese

din mușuroaie nu mai venea nicio veste conducerea a intrat în concediu legal

până la urmă amândoi am apărut în familii modeste

foto © Rareș Petrișor

One Comment

  1. Uneori ma intreb daca pur simplu inceputul lumii nu e defapt sfarsitul altei lumi…
    Zic si eu, ca doar au murit asa de multe civilizati, asa de multi oameni, ar fi oare exclusa varianta asta?

Leave a Reply