pe frontul ăsta, nimic nou

Acasă, o familie prezidențială se (mai) face (o dată) de rușine. În Spania, o familie regală despică națiunea, călcând cu grație pe covorul roșu: Prințul Felipe devine Regele Felipe al VI-lea, iar Letizia, Regină.

Într-un alt regat, un pui de rom a fost încoronat prinț, după bătaia cruntă dată de niște animale din Franța. O “ceremonie” care ridică la fileu zeci de întrebări despre ceea ce s-a făcut, pe fond, pentru schimbarea atitudinilor față de această problemă reală, de o parte și de alta a baricadei. Miliarde de euro investiți în programe, miliarde de euro investiți în publicitate și schimburi de experiență, în construcția de centre, de rețele de ajutor, consiliere, școli și programe speciale.

Politicienii se vor fi repezit deja să “condamne” atacul. Politicienii vor folosi în fel și chip abonimabila crimă pentru a-și alimenta programele politice și retorica. ONG-urile vor sări la diverse jugulare. Câteva familii – printre care și cea a bietului copil – își vor lua tălășița și vor căuta lumi mai bune în alte locuri. Nu e prima oară; e doar un episod, e o ardere scurtă într-o viață în care flăcările sunt amare, anonime și vremelnice.

În noi, ce se schimbă? În jur, nu am văzut schimbări semnificative de percepție. Să fim serioși, toată lumea crede că avem probleme de imagine în Occident din cauza romilor. Că nu suntem acceptați în Schengen, că ne “mock”-erăsc francezii, italienii și spaniolii. Ca să nu mai zic englezii. Îi înjurăm și ne înjură într-o “bună” vecinătate pro-europeană. Viața pare firească, strecurându-și cu greu degetele stângace printre fiarele adunate cu greu într-o dacie papuc cu număr de Giurgiu. Suntem atât de superificiali, că ți se face rău. O cultură de cuțitari, ancorată în Evul Mediu și nesprijinită real întru schimbare, pedepsită cu pumnul și bastonul de cauciuc de cei mai “civilizați” dintre europeni.

Regele Felipe al VI-lea își aranjează decorațiile, emoționat, președintele României trece cu mâna peste cravată, înainte de declarația de la și juma’, un copil de rom moare într-un cărucior de supermarket, pe marginea unei șosele din Paris. Un șofer de taxi i-ar împușca pe toți pe stadion, claxonând nervos o bătrână care traversează prea încet, pe trecere. Stingher și mucegăit, peste Dâmbovița, se răscucește ca un șarpe în vântul de iunie un banner rupt pe care scrie “Sunt mândru că sunt român”.

Cam multă mândrie, cam puțină Românie.

Leave a Reply