blestem standard

când trăiești atât de mult timp într-un sertar uiți să-ți fie frică de întuneric din păcate nicicum nu e bine dacă stai prea mult scăldat în lumină te va orbi întunericul te va sfâșia întoarcerea de fiecare dată când vei pleca te vor asurzi tăcerile de fiecare dată când vei vorbi când mergi atât de mult începe să nu-ți mai fie frică de opriri neînfricarea te face laș fuga te-nvitejește

când stai atât de mult într-un loc începe să nu-ți mai fie frică să pleci din păcate trăiești zile pline de ferăstraie de fiecare dată când prinzi rădăcini când viața ta devine a altora nu te mai sperie trăitul îți va trece moartea prin oase de fiecare dată când începi să trăiești spaimele viitorului îți vor răscoli trecutul

și te rogi ție dumnezeul tuturor genunchilor uiți de genunchii tăi uiți frumusețea trezitului după atâta somn te vor sufoca răspunsurile la întrebările tale fără răspuns îți vor ascunde goliciunea palmele înverzite tot ce ai mai frumos îți va răpi ceea ce putea fi și mai frumos oricâte armate ai birui te întorci în sertarul tău în care aștepți

din moment în moment

să uiți de întuneric

 

7 Comments

  1. siena

    un text ca o sferă. și sfera, se știe, nu are nimic mai bun de făcut, decît să fie perfectă 🙂

  2. Sentiment de claustrare, revoltă mută. Textul e sferic pentru ca înăuntrul său e însuşi autorul, care-l scrie pe dinauntru, ca un vierme gogoaşa.

    • Cristian, când n-o să mai am gogoașă, o să dau vina pe tine…

  3. Îți trimit un transport de frunze de dud și „mă scot”. Cu toate că, dacă îmi scotocesc sumar memoria, odată rămas fără gogoașă, se cheamă că ai devenit fluture. 🙂

Leave a Reply