aș putea să te arunc cu încheietura mâinii

da cântă deja pițigoiul de primăvară sparge timpanul dimineții leneșe culegi repede de pe jos să nu îi văd bărbații sparți în cioburi care-ți rup nopțile cămașa de noapte atunci când zâmbești când asuzi și uite a venit primăvara miroase a albine proaspete la kil miroase a praf nou a scârțâit autentic de șină de tren da cântă tot felul de păsări necunoscute hibernate în nisip capete de struți înmuguresc totul e atât de autentic milioane de bărbați stau la coadă pe brațul meu așteptând să le în-semnezi umărul cu o respirație dă-ne un în-semn strigă apoi sunt striviți de corăbiile care aduc mirodenii în port azi ca și-acum două mii de ani când aici nu eram nici tu nici eu dar totuși viața noastră s-a schimbat de când porți altă cămașă de noapte și lui Sinéad O’Connor i-a crescut părul

ce frumos ți-a crescut părul mamă îi zice incomparabila mamă

vlahii s-au stins ne-am omorât pe tot felul de fronturi mii de ani ca acum să ne vărsăm frustrările online să ne împușcăm călărind sălbatic ambulanțe ce furtunos a venit primăvara aruncând în dizgrație eroii cu pluguri de zăpadă din colțul ăsta îmi râd la fel de obraznic bocancii și sânii tăi toată lumea a uitat zăpada țâșnesc din parchetul livezii firele bărbaților verzi ce-au să vină nu-i pot opri oricât i-aș strivi sunt mulți mamă incomparabilă mamă o să mă doboare o să mă arunce în ambulanțe o să mă facă fărâme cioburi capete de struț o să mă dea la televizor o să mă vorbească de rău online o să-mi facă o fotografie din profil ca să pară că am nasul mare o să mă alerge cu motocicletele prin pasajul de l’Alma să mă omoare stimată mamă cum au omorât-o și pe Lady Di vlahii și spahiii și cazacii

și atunci o mângâi pe Sinéad pe plete nu te-ngrijora vor pleca vor lăsa parchetul gol vei uita cum miros albinele proaspete o să te culci ca în fiecare noapte pe pat cu jăratic primăvăratic ca și-acum două mii de ani când veneau corăbiile cu mirodenii ce frumos cântă pițigoii să le facem o poză din profil să-i facem de râs strigară în cor bărbații-cioburi de pe parchetul frumos și corect înflorit

dar tu refuzi să în-semnezi pe altcineva aruncă-mă nu te mai țin mi-e milă să te dau afară pe vremea asta frumoasă

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

  1. intr-adevar, un chiar si un singur punct ar fi putut compromite sensul. Dar nu exista vreme suficient de frumoasa sa faca mila sa tina mai mult ca frica sau ca plictiseala.

  2. Nu, desigur. Găsești însă pretexte peste tot.

Leave a Reply