când

când primăvara purta fuste scurte și îi pipăiam pulpele cu vântul din vârful degetelor noastre

când viețile noastre erau rotunde și nu izbuteau să rănească pe nimeni

când muzica era alb și negru

când trupurile noastre vorbeau în somn circulând prin venele altora făcându-i să se îndrăgostească, o, mereu atât de ușor, din nou de noi

când telefoanele erau roșii, gri, crem și albastre și sunau la fel, deși rar

când câinii lătrau a plin și noi muream a pustiu

când sânii tineri erau singurele noastre datorii la stat

când eram copii și ne rugam la stradă la ca la dumnezeu

când reușeam să respirăm nopțile brăzdând liniștea cu sexurile noastre tari și moi

când nu trebuia să ne aducem aminte cum adulmecăm

când nostalgiei îi ieșea coșuri pe față

când toată lumea era extrem de furioasă că nu există lume furioasă

când pur și simplu puteam trage de timp

foto ©Rareș Petrișor

Leave a Reply