primăvara târzie merge întodeauna pe vârfuri prin dulapul meu se așază cuminte pe un fular împăturit cu grijă în patru și mă așteaptă

și când deschid dulapul

îmi dă un pumn de corcoduși înfloriți direct în gură îmi dau pe nas fire de iarbă îmi încolțesc în creștet niște muguri de măr soarele miroase a pășuni apele miros a munți femeile miros a bărbați câinii transpiră și pare că dumnezeul lor e sperma mă lovește din nou cu piciorul căruia i s-a adăugat un strat nou de coajă ne mușcăm unul pe altul de încheieturile tulpinilor ne măcelărim dealurile cu ploi ne înfundăm râsetele prin mlaștini

suntem niște stări care nu știu nimic una despre cealaltă

îmi dă un șut de fluturi în cur mă-mpinge să mușc din oamenii cu guri de pește până-i fac păsări evoluția să murim să ardem chiar aici până peștii devin păsări îmi arată cum îi curg balele pline de miere din stupi îmi strivește tendoanele cu vântul cald de la ora șapte fix îmi plătește întreținerea cu măceși îmi pune turbă în rezervor îmi rezolvă toate problemele curente rătăcindu-le prin crânguri

să le uităm

îmi răscucește violent gâtul curmându-mi respirația și în-lemnesc aici în fața dulapului lemn din lemnul ei polen din polenul ei parfum din parfumul ei

primăvara târzie iese din dulap și intră-ntr-o cameră goală armate de fulare împăturite cu grjă în patru îi râd la spate calcă pe vârfuri dar mie mi se par picioarele ei niște locomotive vagoane întregi cu zarzări și iarbă în care-mi place să putrezesc sau să devin pasăre