vino,

să fim unul mai în altul cu un vârf de caltaboș,

să ne pierdem în tocăni înzăpezite,

să-ți simt pupila-ți dilatată

cum cască tandre lumi în maț,

cârnaț,

cu nesaț

cu nesaț să săpăm, îmbrățișați,

după amintiri îmbrobonite, înlănțuite în sarmalele de fier,

sclave-n timp și-n răcituri fragile

vino,

usturoi oceane scălda-ne-vor,

să-ți prind mănunchiuri de boia-n cercei,

să ne-aruncăm în marea de femei

care asudă peste oalele vrăjite,

uitând de iubirile prăjite,

vino,

să ne frigem coapsele-n jumări,

lebăr gingaș ne-mpresoare,

jucăuși, prinși la strânsoare,

să ne scurgem pe podea,

țipând

ascuțit ca o boabă de piper

rătăcită-n sângerete,

pe șoric s-alunecăm bej spre catifelat,

răsune codrii de-a noastră pură-mbrățișare,

pe șesuri întregi de slană să ne pierdem

până-n zare,

țuica fiartă curge-ne din vene,

din cozonaci statui ne înălțăm,

din cornulețe, monumente,

din grătare, argumente,

vino,

cât soarele îngheață după nori ghiciți,

să ne-aruncăm pe râtul cu pereți zbârciți,

nimic nu ne-o opri,

e vremea noastră,

e timpul să mușcăm din viață

secure-aici, secure colo,

și, între ele, noi

două bucăți de carne ce-și promit mereu să vie

în jurul porcului care nu mai vrea să-nvie