orele trec tiptil sunt agrafa din părul unei femei îmbujorată de la cele două pahare de vin băute aproape pe nerăsuflate în fața celui de care ar vrea să-și lipească sânii goi în noaptea asta sunt butoniera unui bărbat înfierbântat care privește cupa unei femei gândește trupuri frământate dar îi vorbește despre tempoul unui adagio sunt un fir de praf pe un cauciuc și amețesc amețesc sunt purtat atât de repede dintr-un loc în altul în orașul ăsta în care pot să fiu orice sunt vârful unui baston strig toc toc pe trotuar mi-e frică și tremur apoi sunt un puf din jurul buricului unei fete cu pielea netedă mă încântă că pot fi admirat de atâția bărbați care mă privesc pofticioși dar triști sunt irisul verde al unei ferestre ciobite sunt limba care pipăie delicat gingiile din când în când ca și cum n-ar ști că sunt acolo sunt o foaie de hârtie în fața unui poet nebun țipătul unui nou născut flămând și viitor tată/viitoare mamă sunt un cearșaf adus de la curățătorie (nu s-a întâmplat nimic, dragă) sunt o piatră lovită cu șpițul de un copil îmbufnat o bucată de carne care se pierde într-o gură sunt gaura dintr-un bilet de autobuz și ce-mi mai place să plimb în buzunar apoi să zac ore într-un coș de gunoi într-o stație sunt firul de păr dintr-o pensulă care alunecă sigur peste pielea iluzorie a unei gioconde de la facultate sunt un chilot murdar aruncat pe jos sunt o jumătate de literă dintr-o enciclopedie (o, ce vânzoleală) sunt o geană o comisură uscată un sân dureros o bucată de pâine proaspătă aproape caldă gheara ruptă a unui câine

sunt o melodie care se aude de la un alt etaj

sau poate se aude din mine orele trec pe vârfuri ca și cum nu ar avea nimic de zis sunt tempoul unei ore care trece tiptil