Îmi amintesc o pală de vânt care a trecut foarte, foarte încet. Venise pe stomacul gol, îngrozitor de rece, îmi umpluse intestinele cu brumă deasă, albă, îmi curăță vintrele de toată căldura și-mi lăsă un bilet cu un scris dezordonat, pe măsuța de la intrarea în esofag. Nu sunt ultimul.

Apoi o ploaie caldă, de sfârșit de august. M-a descărnat, pur și simplu. Mi-a umplut urechile cu întămplări lichide, mi-a făcut ochii să plutească nedeterminat; m-am ancorat cu picioarele de o bordură și am stat acolo câteva anotimpuri. Totul este incredibil de imprevizibil. Nu știi niciodată ce alunecare de teren vei ține minte. Sau ce inundație. Ce furtună teribilă.

Sau ce săptămână de soare.

Totul a început cu biletul ăla. Un scris dezordonat.