măsuri

Între spaime e fix atâta loc ca între fericiri. Strecori o noapte ici, vâri o respirație colo. Un tremur răsare din pământul ăsta steril ca o floare rară; viața ei e măsura catastrofei.  Lumina există pentru că frunzele ei o pot defini. Culoarea există pentru că un cuvânt o poate înfige într-un ochi, transporta printr-un nerv, așeza cuminte pe fundul unui stomac, căzând leneș, acrobatic prin sucul gastric, acolo unde se adună toate culorile. În imperiul fluturilor.

Cea mai cumplită dintre crime există pentru o putem compara cu o posibilă crimă personală. Altfel ar fi un act mărunt, neînsemnat, ca o migrenă. Pentru râmele înghițite de vrăbii nu există tribunale. Fericirea e, de fapt, o plăcintă: bucata din care mănânci aduce foamea altcuiva. Foamea există pentru a ne măsura fericirile.

Am putea înregistra nivelul contracțiilor musculare ale unei vrăbii care tocmai a înghițit o râmă. E mai fericită sau doar mai sătulă? Râmele încep să-și vâre respirații între ele. Între spaimele lor e tot mai puțin loc. Lumea e un loc teribil când te târăști prin fundul ei.

7 Comments

  1. Acum imi e totul clar, cand simtim fluturi in stomac este pentru ca am inghitit atatea culori, oricum senzatia poate fi usor confundata cu foamea, chestie care sigur aduce fericirea cuiva. Combinand fericirea noastra cu a altuia rezulta ca toata lumea e fericita.
    Cel putin pe hartie, sistemul ar putea fi rezolvat, nu?

    http://www.youtube.com/watch?v=Mrd14PxaUco

    • Eu doar pe hârtie încerc să-l rezolv.

      • Nu cred ca este neaparata nevoie de mai mult de atat. Pana la urma culoarea exista pentru ca un cuvant …. si toata lumea stie ca la inceput a fost cuvantul.

  2. “bucata din care mănânci aduce foamea altcuiva”
    oh, dumnezeule! atat.

    p.s. ludic: tu mananci bine in ultima vreme? :))

  3. Să-l citești pe Miroslav Holub 😀 Mi-ai adus aminte de el cu post-ul ăsta.

Leave a Reply