jurnal: lecția despre nimic

O pofti să intre în hol, fără să o privească, cu o mână suspendată în aer și cu palma spre tavan, aproape paralelă cu un preș roșcat cu model vânătoresc (asta înseamnă niște mici căprioare în alergare, câțiva urși care semănau mai degrabă cu niște vaci, un iaz în mijloc și patru cabane dispuse simetric în colțurile lucrăturii), iar cealaltă mână crispată pe mânerul ușii, încordată în mod voit ca ea să nu-i remarce tremurul. Emoția. Au vorbit de câteva ori la telefon; niciodată față în față.

– Frumos preș, spuse femeia, răsucindu-se curioasă prin hol, ca și cum ar căuta un cuier, împrăștiind un parfum fructat cu o urmă de lemn prețios, ars. El îi prinse parfumul în mijlocul frunții; o simți pe femeia din hol ca pe o călătorie într-un tărâm îndepărtat, interzis, nicidecum ca pe o studentă. Începu s-o traverseze în lung și-n lat, s-o admire, s-o respire, să tresară în delta albastră a venelor de la încheietura mâinii, să aștepte ploile la adăpostul sprâncenelor ei groase, de grecoaică aprigă, să adoarmă în parfumul acela puțin aspru, puțin fructat… se trezi din agonie tot cu mâna crispată pe clanță.

– Vă rog, poftiți. Fără să mai aștepte o invitație, femeia se așeză pe singurul fotoliu din camera de zi care dădea din hol printr-o ușă mai mult decât generoasă, cucerindu-i astfel fără niciun fel de luptă teritoriul favorit. Locul în care se simțea stăpân. Neclintit. Locul în care gândurile lui deveneau hotărâri, vulturi îndrăzneți care se transformau numaidecât în fire de cenușă când suna câte-un elev sau auzea certurile vecinilor de deasupra.

Fotoliul.

– În fine, spuse mai mult pentru el, astăzi vă propun să vorbim despre nimic, zise și sesiză că femeia își lipi strâns genunchii și-i trimisese spre lateral, astfel încât gambele păreau să nu aibă nicio legătură cu restul trunchiului, îngropat în cealaltă parte a fotoliului.

– Cred că nimicul poate căpăta forme foarte interesante, ținu ea să remarce, cu o notă jucăușă în glas. Nimicul apare după efort, după arderi, după prăbușiri, după morți, războaie, după sex… aveți cumva un pahar cu apă? Asta dacă nu vă deranjează…

Picioarele scaunului pe care se așezase găuriră podeaua, trecură prin domnul colonel, foarte respectabil, de altfel, care locuiește sub el, intrară în boxa lui de la subsol, continuară să sape dincolo de toate faliile seismice, ajunseră în partea cealaltă a pământului, într-o lume care nu exista până atunci, începură să respire, să le crească brațe, coapse, șolduri, să-și caute de lucru, să se tundă, să se îmbrace de la domnul Wu, să danseze sâmbătă seara, să sărute femei subțiri pe glezne, invizibile, neștiute, patru picioare de scaun într-o lume nouă.

De partea asta a pământului, profesorului îi crescu palma crispată până într-un cumulonimbus (știa perfect ce nor este; și-a dat licența în taxonomia formațiunilor noroase), rămase acolo preț de câteva decenii, cât să aibă vreme să se umple de condens, și-i dădu femeii să bea, apoi zâmbi cum nu mai zâmbise. Femeia îl privi cu o intensitate uluitoare – motiv pentru care picioarele scaunelor se opriră din dans: era sâmbătă seară pe partea celaltă a lumii – înlemni, înlemni la propriu, se contopi cu podeaua ceruită și atent îngrijită, alunecă într-o altă formă, altă fizică, alt timp, și din plex îi țâșniră șapte sexuri cu care o pătrunse preț de o clipă, doar cât să-i umple pântecul de fluturi, apoi plecă prin picioarele scaunului în partea cealaltă a lumii unde petrecu o frumoasă seară alături de câteva femei subțiri.

Femeia continuă o vreme să-l privească uluitor de intens, apoi se ridică, mai privi o dată preșul cu desene vânătorești din hol, apăsă clanța și ieși discret, fără zgomot, coborând în cea mai mare liniște scara blocului până în stradă, ca să poată auzi seara de dans de pe partea cealaltă a lumii. Tufele de iasomie îi umplură nările cu începutul unei fericiri. Strada era pustie. În autobuz, femeii îi scăpă un fluture de lemn printre dinți.

foto ©Rareș Petrișor

4 Comments

  1. H.

    asta este de departe cea mai limpede lecţie despre nimic cu care am dat nas în nas vreodată. aproape că ia forma unei statui.

    • Aproape. Deocamdată are forma unei cabane din colțul preșului.

  2. H.

    preş, nepreş, important este că această cabană de la capătul lumii are ferestrele deschise.
    tot la fel, dacă eu spun unui om că este înalt, poate liniştit să mă creadă pe cuvînt. nu se pierde, nu se cîştigă nimic.
    gata, mă jur că tac.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.