jurnal: îmi amintesc cum veneau primăvara

și apoi veneau umplând străzile cu cămășile descheiate fluturând cu pielea pieptului pură nebătută de umbre cu sâni plini de secrete cosmice impenetrabile dar perfect dezirabile veneau călcând fără milă muștele sufletelor noastre rătăcite veneau în turme îndesându-ne nările cu mirosul lor de vulve fremătătoare țintuindu-ne cu privirile hămesite storcându-ne de viață cu brațele aparent firave dar multe prea multe pentru o singură viață

și veneau făcând generațiile să tremure ne lipeam speriați buline seismice pe frunte asediau orașe continente întregi despicau mările cu bărbia lor semeață stăpâneau lumea cu gleznele lor delicate și ferme de animale sălbatice răzvrătite cuceriți de sângele lor fierbinte care ne fierbea în plămâni strigând ajunge sufocați de coapsele lor tari și tremurânde după călătorie înecați în lacrima lor rece care ne transforma curcubeiele înapoi în soare veneau belindu-ne sufletele de pieile altor femei lăsându-ne goi sângerânzi temători anonimi și apoi se eliberau de ultimul petec de veștmânt lăsându-ne pradă neputincioși în fața acestui asalt carnal

sentințe irevocabile iminente

ultime respirații cu gust de fier și sânge ultime lumini cu formă de buze și palme ultime gânduri cu ritm de moarte și nepăsare

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

  1. Uuouuu, ‘tu-le muma’n cur! Asa ne fac ma astea?

Leave a Reply