în centrul Damascului e o statuetă de sticlă

și atunci am putut să vedem cu toții trupul fericirii înaintând spre noi cu brațele ciuntite cu degetele rămase înfipte în cine știe ce coapse cu palmele rămase sprijinind cine știe ce obraji cu proprii obraji uitați între niște pulpe de care nu mai știe nimeni nimic în locul ochilor (rămași, pare-se, la umbră, în curtea unui sculptor thailandez orb care obișnuia să plăsmuiască păsări din fontă mai ușoare decât aerul, dar sunt numai zvonuri) i-au crescut niște arbori pitici dar nu suficient de pitici încât să ne dăm seama de culoarea ochilor ei

și

de pe insula pe care stăteam și așteptam cu toții

puteam să-i mirosim pletele deși și le uitase printre niște scrisori pe care și le scrisese înainte de primul orgasm avea să le regăsească multe sute de ani mai târziu învelite în amintirea primului ei vis despre dragoste se făcea că se îndrăgostește încă înainte de a deschide ochii pentru prima dată înainte de a respira pentru prima dată a zâmbi pentru prima dată

și

de pe corabia pe care începusem să călătorim împreună

puteam să-i vedem culoarea primului orgasm o ținuse numai și numai pentru noi cei câțiva de pe corabie nu e straniu? se întrebă ca pentru el un profesor de germană din dreapta mea atât de fascinat de ceea ce ni se întâmpla încât nici nu-și mai dădu seama că vorbește singur puteam să deslușim fulgii care desprindeau din pielea ei uscată care și-a pierdut suplețea pe sub pânzele unor pictori faimoși – dar și prin paturile unora complet anonimi – și totul era atât de frumos încât nimeni nu și-a mai dat seama că nu mai rămăsese nimic

în plus

se făcuse frig pe punte și era un vânt groaznic și am rămas cu toții înfipți în cine știe ce corabie înfiptă în cine știe ce insulă din cine știe ce ocean care nu cunoscuse fericirea

încă

și ne-am întors cu toții la discuția privind controversata apariție a unui pește de sticlă în plin centrul Damascului

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

  1. Ce mi-e pictor, ce mi-e pat, ce mi-e anonim? Dacă tot e vorba de pierdut şi de un vreun oarecare dram de frumuseţe, parcă ne mai uităm încotro o apucăm şi în ce ne înfigem?
    Apropo de asta, pictorul meu preferat e un pictor rus, mort la naştere.

    • Mereu ne uităm după frumusețea unui pictor mort, după ce devine anonim.

Leave a Reply