și-ți dai seama, ce să-ți mai zic, sufletul nu se mai simte la fel

ca și când auzi un cântec care te face să-ți aduci aminte că ai simțit ceva cândva că parcă ploua sau nu ploua că parcă era toamnă sau nu era toamnă erai singur sau nu erai singur ți-era rău ba parcă ți-era foarte bine și simțeai sufletul portocaliu dar nu se mai potrivește cu verdele de azi sau negrul sau griul sau cine mai știe cum și mirosea în jur a ceva puternic parcă a tei dar mirosul de tei e de azi ce înnorat e! era senin era o zi ca oricare alta apoi te muți în altă zi despre care știi sigur că sufletul tău arăta ca o pară zemoasă sau mai bine una tare că rezistă mai mult fără s-o mai bagi în frigider și beciurile care miroseau a struguri copți negri cu coaja acrișoară și din sufletul tău începea să se ridice drojdia încălzită de sânge dospind în fierbințeala cine știe cărui cântec care astăzi ți-a sunat într-un vestibul uscat pustiu din minte acolo unde amintirile se descalță și intră tiptil stingând lumina respirând tot aerul sufocându-te

omorându-te

luându-te cu totul ducându-te într-un loc în care ploua sau parcă nu ploua dar sufletul se simțea portocaliu

(nu mai știu sigur)

foto ©Rareș Petrișor