condens pe gleznă

torn întuneric fierbinte prin mine pavez cu el drumuri netede spre trecut spre viitor spre chiar acum când brațul descărnat al unei femei compus din oase albe pure legate printr-o mecanică pe care nu mi-am propus să o înțeleg vreodată încearcă să strecoare o sămânță prin toată vâltoarea asta vâscoasă crezând că va răsări cândva o floare una singură suficientă unei declarații cât un întreg univers dar mi-e cerul plin de nori de spermă neagră și nu pot să-i opresc generează condens în preajma unei glezne frumoase sau poate a unui bust sau poate a gândului meu robust despre un bust sau poate că pur și simplu se simt fecunzi și vor să-mi arate asta și plouă negru peste tot și toate plouă peste oasele voastre albe din care bărbații vor construi cândva temple la întâmplare fără să-și mai aducă aminte cine sunteți niște numere niște locuri într-o agendă niște zâmbete lăsate într-un plic la recepție câteva fire de nisip uitate între două degete mâncate de o banală micoză niște biserici albe în care clopotul sânilor voștri sună car-nal, car-nal făcând universul să tremure și întunericul începe să se răcească să se restrângă dezvelind dinții albi ai amintirilor mele moarte și nimeni nu mai știe ce să zică parcă frumosul s-a oprit aici acum când brațul descărnat al unei femei pe care nu mi-am propus s-o cunosc vreodată încearcă să oprească ploaia mea neagră cu o sămânță în care nu crede dar despre care a citit într-o revistă că face minuni și reduce considerabil celulita

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

  1. Vai, cum ti-a iesit scriitura asta.

Leave a Reply