Raed Arafat, sirianul vrajbei noastre

Am scris și am susținut în repetate rânduri că sunt nocivi oamenii care se pricep la orice. Eu nu mă pricep la orice. Nu sunt expert în sistemul de sănătate. Sunt doar expert în spitalele românești pe care, mai ales în ultimul an, le-am tot bântuit.

Am doi medici în familie; am mulți prieteni medici. Sistemul e mort, corupt, mai bolnav decât bolnavii. De aceea cred că distrugerea unui serviciu medical care funcționează impecabil și care salvează mii de vieți este o crimă la adresa unei națiuni. Nu e nicio diferență între asta și alte acte abominabile de tip Decret 770/1966, raționalizarea alimentelor în anii ’80, sistematizarea rurală.

În toată țara lui Gheorghe nu mai luptă nimeni cu balaurul.

România este atât de bolnavă încât nu mai știe cum să reacționeze. Oamenii sunt simpli, săraci. O execuție publică mai are puțin și stârnește hohotele isteriei – nicio dramă, niciun mister. Nicio reacție. Să nu ne amăgim: mizeria lovește în stomac, iar foamea ne ia mințile. În rest, e o negură pe care o mai simt doar cei care vor lumină și comatoșii salvați zilnic de SMURD.

O să înecăm și acest scandal în vâscozitatea trecutului imediat, acolo unde se luptă pentru o gură de oxigen educația, șansele tinerilor, sănătatea, corupția, șpăgile, justiția etc.

Îmi place de Raed Arafat. Îmi place, dincolo de defectele lor, de toți cei care se luptă cu sistemul greoi și plin de bube al statului român, fără a-l ucide. Dimpotrivă, pentru a-l face să supraviețuiască. Poate chiar să fie mai bun.

E trist că timpul scurs între urcarea în tren a Regelui Mihai I, în ’47 și plecarea lui Raed Arafat, păstrând proporțiile, a fost înghițit cu niște lătrături la televizor. O să ne răsuscim ca în amintirea unei tresăriri care, însă, n-o să ne miște prea mult lanțurile. Ele sunt tot ce mai avem.

Din păcate, ne abandonăm prea ușor eroii.

Sursă foto.

4 Comments

  1. imi vine sa fac ceva grav si important si… nu stiu exacte ce si daca…. 🙁

  2. odojak

    Stimați telespectatori, presa latră. Rămâne ca cei care ascultă să priceapă și, eventual, să și facă ceva. Dacă acțiunea civică ar fi la frel de activă precum țipăm noi…

Leave a Reply