O țară de fluturi roasă de molii

Să înțelegem un pic România.

Clasa de jos

Oameni simpli, onești, muncitori, majoritatea având reflexe ereditare de omenie, ospitalitate, oarecare bun simț. Educația îi împarte în două: cei care reușesc să ducă aceste reflexe în zona unei pietre semiprețioase neșlefuite și ceilalți, care trăiesc de pe o zi pe alta, orbiți și goliți de sărăcie, acționând eminamente instinctiv, înfundând pușcării, case de corecție sau pribegind în fața impotenței brațului legii. Toți reacționează la stimuli simpli: modificări ale salariului, vremea care afectează cultura, bunul plac al Domnului, gura lumii. Se autocorectează și autostratifică, de cele mai multe ori prin sau în contexte care necesită aptitudini fizice deosebite. Combinate cu un plus de experiență și șiretenie, asemenea calități dau naștere permanent unor lideri contextuali, extrem de utili funcționării întregului. Ei își conduc foarte eficient clasa. Cu timpul, liderul clasei de jos își dă seama că poate mai mult. Și vrea mai mult.

Clasa de jos se hrănește cu sânge. Cu cât mai proaspăt, cu atât mai bine. Frumusețea brutală a unui peisaj rural stă atât în aerul virgin al pădurii, cât și în sângele proaspăt împrăștiat pe omăt. Binele nu cunoaște o definiție per se. E undeva la intersecția împăcării cu Dumnezeu, cu bunul simț, cu sațietatea, cu un act sexual rapid și satisfăcător, cu un film în care pumnul zboară și lovește în bogați, trădători și răufăcători.

Clasa de mijloc

Oameni mai sofisticați, onești, muncitori. Educația îi propulsează automat într-un sistem de triere a valorilor, cu o competitivitate discutabilă. Din păcate, sistemul nu cunoaște nicio regulă clar determinată. Legile sunt interpretabile, majoritatea vagi. Satele sunt rupte de orașe. Orașele sunt rupte de capitală. Fiecare își croiește un drum prin viață, învățând de mic ce este compromisul. Școala (te) pregătește pentru viață destul de brutal, printre reforme “îmbunătățite” o dată la patru ani, profesori frustrați și săraci a căror vocație, forță și demnitate par să se stingă. Valorile și purtătorii lor, majoritatea creați de acest sistem veleitar, impun noi reguli, noi coduri care par să sfideze orice logică socială: de la instituțiile elementare (școala, familia), până la instituțiile care se ocupă de impunerea și respectarea legilor de jure. Clasa de mijloc este caracterizată prin lipsa de răbdare, ceea ce presupune acumularea unor capitaluri care nu au o sursă mecanică naturală, corectă, cum ar fi priceperea, educația și meritele individului. Statutul social nu mai este pus la îndoială, valorizat, ci doar dorit, apoi însușit. Modelul e replicat la scară largă, un fel de FNI al moralei.

Aceasta este clasa care completează, paradoxal, majoritatea scaunelor dezirabile din politică și din clasa înaltă, două etaje socio-culturale total distincte.

Clasa de sus

Majoritatea intelectual rafinați. Intangibili, prin simpla existență își înfruntă propria istorie sau pe a altora. Atemporali, creează opere care rămân. Artiști, scriitori, dascăli, oameni simpli sau mediocri, săraci sau bogați, dominați de dorința binelui și de frumos ca de un viciu ce roade până la capăt, până la putrezirea într-o pușcărie sau arderea pe rug, până la stingerea în uitare, într-o minunată împăcare cu spiritul, cu prezentul și cu universul. Oameni care privesc cu blândețe destinul, știind că l-ar putea biciui până la sânge. Dar asta nu ar schimba nimic.

Sunt indivizi care suferă, de cele mai multe ori fără să o arate. Care, iarăși, suferă biblic, asumându-și vini și tragedii ale tuturor claselor, purificându-le fără ca ele să știe. Sunt indivizi care sfârșesc pentru o idee, fie ea un mărunțiș genetic sau patria mamă. Sunt puțini, înțelepți, puternici. Fără să ia întodeauna deciziile cele mai bune, sunt mereu cei mai buni în tot ce fac. La picioarele lor se depun flori, se aduc omagii, apoi devin străzile pe care ne plimbăm cu plăcere le poartă numele.

Cum funcționăm?

Clasa de mijloc, din care fac și eu parte, e o bestie ciudată, mereu trează, activă, își trage palme peste față, se privește în oglindă și-și spune că e frumoasă, deșteaptă și va ajunge departe, își face din clasa de jos un mijloc și o pârghie, niciodată un scop. E atrasă de clasa de sus, și-ar dori medalii și glorie, dar aleargă după alte atracții, fiind convinsă că totul are un preț. Până și gloria. Minte, tace când e cazul, zâmbește condescendent, aplaudă cu aceeași frenezie un spectacol bun și o decapitare, crede mult în zeul prezentului, în tehnologie, în internet, în puterea invizibilului. E un monstru flexibil, tentacular, supraviețuiește în orice mediu chiar dacă își pierde un membru sau altă parte a corpului. Râde în mod grotesc de orice și oricine, mai puțin de propria persoană. Nu își amintește de lege decât atunci când îi folosește. Construiește instituții din nisip în care nu crede, dar și le imaginează funcționând. Îi place ordinea și curățenia de afară, dar tot mai bine e acasă, unde dai o flegmă nepedepsit și o ofensă sexuală dă bine pe Facebook. Sau face trafic pe site. Crede că totul este corupt și murdar și că trebuie făcut ceva. Nunu, eu nu, doar așa, în general. Să vină cineva, domnule, un lider, un Nicușor-knows-who, un Țepeș doamne, să-i împarți în două cete, în smintiți și în mișei, iar noi să dăm like-uri de pe margine când sare miștocăreala zece prăjini sau când sângele împroașcă tribuna. Toată lumea se pricepe la orice. Un hăhăit general, vomitiv, repetitiv, în care ne pișăm pe munca tuturor. Bănuiala este noul tribunal: gâdele ciupește un pic lama securii așa, spre deliciul publicului.

Clasa de sus e o ființă delicată. E un fluture impunător tocmai prin fragilitatea lui. Bătaia aripii lui, felul de a pluti, însăși existența lui nu pot fi înțelese în totalitate de ceilalți. Sunt lăsați în pace, printre cărțile lor, lemnul lor, culorile lor, aromele lor, viețile și morțile lor.

Clasa de jos e într-o continuă hibernare. E un monstru imens, leneș, cu idei puține și fixe. Cănd se trezește și vrea sânge, din clasa de mijloc ies rapid în față niște molii care strivesc frumusețea posibilă a unei Românii în care țuica, banii, politica și sângele ar putea să fie ce au fost cândva. Când? Doar fluturii știu.

De peste douăzeci de ani, emanații relativ articulate fac legea în România. Nu sunt numai în politică, sunt în justiție, în sistemul sanitar, învățământ, turism, servicii, afaceri, sunt pe internet, în buzunare, printre păturile chinezești. Moliile rod totul, mai puțin pe ele însele, cumva. Trăim în lehamite, aerul e lipicios, dureros ca o vină, ne roade tăcut pe dinăuntru. Cu toate astea, între o molie și un fluture e loc și pentru noi. Depinde ce alegem să fim.

Apoi râdem de toți și de toate, fără să fim vreodată fericiți.

La final, România își pune papion și-și trage un glonț în gât.

11 Comments

  1. aceasta vivisectie doare.

  2. Ana-Maria

    Petrisor, iti multumesc pt dezmorteala. Si curaj!

  3. Ana-Maria, Rareș. Rareș, Ana-Maria. Dar merge și Petrișor 🙂 Nu cred că ai pentru ce.

    • Ana-Maria

      Of, iertare te rog! Stiu cat de neplacut este sa ti se greseasca numele si imi cer scuze! Totusi ma bucur sa te cunosc, Rareș! 🙂

      • Nu l-ai greșit. L-ai amestecat. Gânduri bune de partea asta a ecranului.

  4. Ohoho, tu esti baiat istet cand ne dai voie sa te intelegem =)).

    Desi am trecut prin toate etapele scolii acum imi dau seama ca nu vreau sa apartin nici unei clase.
    Ha’ de jos e prea brutala pentru mine, eu imi invart cinismul doar in sfera teoreticului, orice manifestare materializata de cruzime ma indispune si imi da valoarea fragilitatii mele.
    Mijlocia e prea vorace si focusata pe beneficiu si profit, eu nu pot cu profit, ma face sa casc si sa vreau sa dorm… un secol.
    Cea de sus imi este intangibila din cauza celorlalte “calitati” secundare pe care le am din primele doua clase, un spirit prea flexibil, o disponibilitate la autosacrificiu idealist doar in limitele sigurantei.

    De acolo probabil tendinta de a sta privitor, lipsit de reactie si judecata fata de tot ce ma inconjoara.

  5. @vreaultimulloc

    de unde si avataru-ti. 🙂

  6. @ rareș: am fobie de fluturi, iar cu clasa de mijloc stau precum vreauultimulloc.

Leave a Reply