omul care ajungea prea târziu

e cumva ridicol

așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul ăsta să se nască și nimeni nu a vrut încă înainte de a ști ce înseamnă a vrea

așezându-și întrebările înaintea cuvintelor omul care ajungea prea târziu omul care ajungea mai târziu decât el însuși

mereu se vedea din spate alerga după el fără să se poate ajunge plămânii îi alergau după aer inima după sânge creierul după gânduri mușchii după zvâcniri cumva toate se încurcau între ele sângele ajungea în gură zvâcnirile în inimă cuvintele în plămâni

și toate astea chiar înainte de a se naște

ca să vadă zborul unei păsări se așeza înaintea gândului că vrea să vadă zborul unei păsări altfel ar fi ajuns prea târziu (chiar și așa prindea adesea numai coada; uneori numai curentul de aer lăsat de penajul atent și colorat alcătuit)

durerile îl afectau tardiv fără spectacol fără aplauze o fericire venită prea târziu o ciorbă rece un genunchi ofilit vitrinele goale

marfa cea mai bună vândută/viața cea mai bună trecută (ce versificație de succes)

cel mai bun lucru era că va ajunge prea târziu chiar și pentru propriul sfârșit

așezând o palmă pe umărul unui gropar s-a dus?! deja?

un gropar cu penajul colorat și atent alcătuit desigur

foto: ©Rareș Petrișor, aprilie 2011