ca să fie foarte limpede

vreau să fiu o piatră una mică un fir de nisip în sandaua unui zeu și pentru asta nu mi-e frică să rămân toată viața copil să mă gândesc la furnica aia care își căuta drumul pe muchia dintre pământ și casa vecinului să-mi fac cornete din paginile mersului trenurilor vechi (și trenurile și mersul) vreau să mor vreau să mă consum

nu vreau să mă reciclez nu vreau să fiu un pet care se ciocnește de un alt pet hai să ne umplem cu vin hai să facem sex hai să uităm de noi că avem o viață grea un căcat nu vreau să am pereții transparenți

vreau să rămân o cetate necucerită neexplorată să port grija borcanelor cu rădaște pe care le prindea tata le înțepa cu un ac pe care-l înfigea într-un lemn și aveam și eu elicopter unul gigantic cu clești vreau să rămân prostul din colț care îngheța așteptând o fată care se pupa cu altul (n-am verificat niciodată, s-ar putea să nu fie adevărat) vreau să rămân cel care dădea păianjenilor din magazie să mănânce cel care alerga pe colina universității până la epuizare până intra timpul într-o minge de plastic căreia îi trăgeam un șut până-n stele

nu vreau să fiu un ambalaj pe care-l umple cine are chef cu ce are chef

vreau să fac din albine și bondari zmeie să alung viespile din pod cu șomoioage de câlți în care am înfipt mingi de ping-pong cărora le dau foc și scot un fum înecăcios imposibil vreau să fiu cel care fura mere verzi acre rozinchini și zmeură din toate curțile (mure n-am găsit niciodată)

vreau să fiu cel care s-a chinuit cel puțin două vacanțe de vară să învețe să meargă pe-o roată cu bicicleta cel care mergea la patinoar și cădea când privea mai atent câte-o fetișcană

nu n-o să-mi vând sufletul nimănui hai să facem sex hai să ne dăm bucăți din noi și ne-om înțelege cumva așa ceva nu există

există numai cetatea mea în care am grijă de aricii pe care-i găseam seara în mijlocul drumului aveam impresia că sunt neajutorați îi luam cu forța în curtea noastră și-i hrăneam așa de bine că mureau există numai acvariul meu din care scoteam câte un peștișor auriu fascinat de transparența lui îl priveam până murea nimeni nu mă certa

cui îi pasă azi de-un pește

de-un arici

mie

nu vreau să am pereții transparenți doar așa că avem o viață grea

o să rămân copilul care căra geamantane vrând mereu să doarmă în ele să fiu cel care voia să fie mecanic de locomotivă în mormântul meu să înfigeți un șomoiog de câlți cu mingi de ping-pong să-i dați foc

să plece viespile

rozinchini (din germanul Rosienchen) cu bicicleta pe-o roată stropul de transpirație din ceafă și coaja eternă a rănii din genunchi

pe mine acolo mă găsiți