culinaria

din tigaie a sărit un ficat la mine și mi-a spus că tot ceea ce știe despre revoluția franceză este că s-a băut mult dar mult mi-a zâmbit trist ca și cum a filtrat degeaba sute de ani de bere nefiltrată de zaibăr de tot felul de rahaturi care i s-au băgat pe gât

ca să zic așa

îmi pare rău că s-a terminat Seinfeld mi-a zis râdeam de mă durea burta

a sărit la mine și m-a rugat să îi citesc un psalm ca de la om la ficat să pui pasiune mi-a zis ca și cum ai citi unui înger

unui înger de ficat m-am gândit și l-am întors pe partea cealaltă a sărit la mine din nou și cu ultima respirație mi-a mărturisit cât de mult a iubit-o pe Céline Dion

5 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.