jurnal*: gândurile sunt o portocală stricată

*încep astăzi un jurnal inspirat din fapte semireale.

Anatomia unui porumbel maro spre bej e anatomia unei tristeți. Nu am văzut boală mai stupidă decât tristețea. Gândurile înaintează încet prin palatul minții. La porți sunt soldați de plumb îmbrăcați în coji de portocale. Pe culoare, odată cu gândurile, umblă iscoadele unor ispite – știu mereu ce gândesc. Unde mă duc, ce vreau. În curtea interioară sunt două femei goale, spate în spate, spunându-și jurăminte, fără să se vadă. Anatomia unei tristeți face exact cât spațiul dintre două femei goale, spate în spate. Am timp să fiu trist pe lumea cealaltă.

Apocalipsa. Cărțile ne înghit fizic. Catedrale, tobe de tinichea, frați demonici, doamne pierdute în alte vremuri dar agățate carnal în paginile de dinaintea ochilor, copii care nu se mai întorc, soți(i) care ne omoară cu zile. Obrazul arde după palmele unui cuvânt. Sângele se coagulează într-un sfârșit sumbru.

Mă uit înapoi și râd cu poftă. De unul singur: nu mai e nimeni acolo.

În Das weisse Band, mai mulți cosași cosesc sincron. Mult înainte de a fi inventat înotul sincron. Sau patinajul. Sau trădarea sincron. Visăm alb-negru ca să ne odihnim. Cearcănele sunt o dovadă de culoare. Cum mă uitam la ei, părea că au curcubeie în locul pleoapelor inferioare.

Anatomia unei tristeți poate fi apocalipsa cărților.

foto ©Rareș Petrișor

6 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.