nu am făcut altceva decât să ridic puțin discul să știu dacă se aude același scrijelit și pe partea cealaltă acul a început să lase urme pe discul ăsta făcut din oase mă învârt odată cu el și începem să cântăm fără să ne mai putem opri au construit pentru noi o stație de autobuz dar am trecut în viteză și nu am luat pe nimeni era o femeie – chiar frumoasă – pe care am stopit-o trecând cu articulația prin balta din față

nu știu cu ce am greșit

nu am făcut altceva decât să ridic puțin pământul să știu dacă se respiră același aer și pe partea cealaltă stăteam liniștit pe fundul oceanului și a început să plouă cu aer nu mai puteam respira de ceva vreme am început să mă învârt odată cu oasele să cântăm fără să ne mai putem opri un cor format din șasesutedouăzecișiopt de voci mă mângâia sonor peste articulația cu care am trecut cândva printr-o baltă

aha

lucrurile încep să se lege

nu am făcut altceva decât să ridic un pic moartea să știu dacă se trăiește aceeași viață si pe partea cealaltă i-am cântat ceva la repezeală din oasele mele roșii mi-a aruncat în scârbă câteva zile de aur m-am întors fericit acasă și am cântat împreună scrijelindu-ne unul pe celălalt fără să știm că pe partea asta lucrurile au început să se lege

foto ©Rareș Petrișor