Casa asta era casă încă înainte de a cunoaște eu cuvântul casă. Astăzi eu îi spun casă, deși sunt poate mulți alții care i-au spus la fel dar azi nu mai înseamnă pentru ei nici măcar cât un fir de praf. Poate nici atât. Casa asta era înainte de a fi eu. O locuiesc pentru că nu am avut încotro, să nu credeți că am ales-o. Ne-am cunoscut la o serată, eu aveam un papion pe care era desenat Turnul din Pisa perfect vertical (am cumpărat papionul cu defect, la reduceri), ea avea acoperișul dat cu ruj roșu, dar nu foarte aprins, casa se teme de foc. Am dansat un vals lent. După câteva minute și un pahar de șampanie, am început să ne povestim trecutul. Apoi am început să facem planuri. Aș vrea să văd Tibetul, eu aș vrea parchet de mahon, aș vrea-mi schimb mașina, eu aș vrea țevărie nouă, aș vrea să-mi înec tălpile-ntr-un râu, eu aș vrea să arunci florile de pe balcon: îmi strică aspectul.

Lucrurile mergeau destul de bine între noi.

Parchetul era parchet încă înainte să știu eu ce este lemnul. Când am început să merg de-a bușilea, am descoperit bucăți microscopice (copiii au darul de scoate la iveală nimicuri și a zăbovi asupră-le ore în șir) de piele între marginile bucăților de parchet. Pielea unui indian, piele de bivol, piele de capră, pielea unui Trabant vechi (probabil sintetică, de RDG), pielea fină de pe tălpile unor femei. Una putea fi chiar o bucată din pielea mea. Am cunoscut lemnul la o piesă de teatru. Avea un sacou raiat, de student/asistent/profesor la litere. Bună seara, zic, simțind cum mi se umflă sânii care nu voiau să-i arate acestui necunoscut flăcările brusc întețite ale unui foc prezent, dar la fel de necunoscut, mocnit, dar nu mai puțin periculos. N-a zis nimic. M-a luat cu mâna lui de salcâm, am putut să-i simt velurul catifelat al sacoului, am stat umăr lângă umăr toată piesa, apoi mi-a spus, trosnind ușor: m-ați putea da cu palux la noapte?

Lucrurile mergeau din ce în ce mai bine.

Scaunul era scaun încă înainte de a cunoaște eu odihna. A sprijinit funduri frumoase, fese tari și perfect conturate, cururi lăsate și puturoase. Scaunul ăsta a cunoscut mult mai multe vieți decât aș putea cunoaște eu sau tu vreodată. Adevărul e că te-a cunoscut și avut înaintea mea. Nu fi trist, și pe mine m-a avut înaintea ta. L-am întâlnit la o proiecție de filme vechi, într-un garaj nu departe de Piața Lahovari. Ne-am evitat câteva ceasuri bune. Apoi am început să amorțesc. S-a apropiat, și-a îndreptat stângaci nodul la cravată, și m-a tras apoi cu o nebănuită forță lipindu-și șezutul de fundul meu. Ne-am împreunat acolo ore-n șir, șezut lângă fund, spătar lângă spate. Țin minte și acum trupul lui dantelat, puternic. Un scaun pe care te puteai bizui oricând. Mi-a plăcut să mă dau lui acolo, în garajul ăla, și Eastwood spunea I knew someone like you once. There was no one to there to help. Now get moving.

Lucrurile mergeau excepțional.

Patul era pat încă înainte de a cunoaște eu viața. Părinții mei și-au spus zeci de minciuni aici, înainte de ei părinții lor, înaintea lor părinții părinților lor, înainte de care părinți pierduți prin acte inventau minciuni care făceau paturile să reziste așa cum astăzi rezistă oțelul suedez. Așa am ajuns și eu să-l cunosc, de altfel, la o reuniune a camerei de comerț româno-suedeze. Salteaua șic, vișinie, îndrăzneață, muchiile corpului de lemn japonez bine conturate, ferme, sprâncene dese și groase, virile aș putea spune deși nu poți face mare lucru cu o sprânceană în pat, m-au făcut să mă încordez ca un arc. Îmi doream chiar în secunda aia să fiu nimic altceva decât al nu știu câtelea arc din haremul saltelei lui, să mă biciuie seară de seară, să mă strivească între marginile lui puternice de lemn japonez, să mă posede până la rugină. Suedezii ne priveau uimiți și încurcați, neobișnuiți cu accesele publice de poezie, deși conaționalul lor care a inventat dinamita e o statuie după care aleargă în văzul lumii deopotrivă poeți și desfrânați (dacă n-or fi chiar una și aceeași persoană). M-am arcuit în brațele lui. Îmi aduc aminte și acum, purtam rochia pe care aveam să o port și când ne-am cunoscut. Nu fi trist, și cu tine m-am simțit bine, deși nu poți face mare lucru în pat cu o pereche de sprâncene virile.

Lucrurile mergeau din ce în ce mai prost.

Și Eastwood spunea Seems like a pretty good place for an ambush to me.