încă nu am găsit cutia neagră

furia care ne face să ardem casele din care au plecat și scaunul ăsta pe care a stat de patru ori trebuie distrus să dăm foc cărților pe care le-a citit în fotografia asta parcă nu era atât de frumoasă

croitorie

sunt gămălia de ac a unui ac de gămălie în care trăiește un elefat pufos făcut tot din vată de zahăr stropită cu sare din lacrimi culese din boabe de struguri din viță de vie agățată-n frunțile fetelor de peste

piraña

sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat

la mulți ani nimănui

sunt un crocodil care zâmbește trist de după perdea, într-o casă scuipată de soartă pe malul mâlos al Amazonului (mi-a plăcut cum sună, dar de fapt casa mea e undeva între Kilkee și Foaagh), văzând oamenii ca pe niște cutii