o noapte de octombrie

pe neașteptate oamenii se ridică din lacurile umbrelor lor cu frunțile scăldate în întuneric cu ochii tăcuți ca o noapte de octombrie cu buzele veștede înecate în gesturi triste neterminate mișcări fără țintă fără rost lumina le ajunge deja până la brâu li se pot zări umerii sfârtecați de loviturile usturătoare ale distanțelor li se pot vedea obrajii gri lipsiți de orice fel de tremur subteran brațe care nu mai decupează nicio îmbrățișare nu mai fură niciun strop de aer străin stau acolo și respiră același aer putred refolosit de mii de ori în bula pe care au luat-o cu ele în lacurile umbrelor

și hainele lor croite din piele de adânc acoperind trupuri fără margini revărsându-se unul într-altul împrumutându-și respirații cărunte gustând unul de pe buza celuilalt o durere fragedă proaspătă și foarte coaptă trăindu-și unul celuilalt viața înghițindu-și cu gâlgâiri bănuite cărbunele sângelui

pe neașteptate cumva oamenii ăștia apar

foto ©Rareș Petrișor

2 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.