ne luăm prea în serios

sunt nopți în care cămășile de noapte pufnesc într-un râs cum n-am mai văzut gurile li se cască aproape grotesc lăsând la iveală sâni proaspeți ca boabele de rouă ne izbucnesc râsete pe sub piele transpirând fericire se fac cozi imense oameni cuminți așezându-se de-a dreapta și de-a stânga Zâmbetului și sfântului duh

stați liniștiți, oameni buni, ajunge pentru toată lumea

buzele ne sângerează zâmbind nemaiputând suporta teatrul ieftin al propriilor roluri ne agățăm zâmbetele de piept direct pe piele /o picătură de sânge ne gâdilă când ajunge în gaura buricului și râdem iar/ puștile împroașcă gloanțe oarbe și vesele sfârtecând tristețile aruncându-le în grădini zoo-ilogice apoi pulpele noastre care intră în emoții cerebrale pe termen nedeterminat de fiecare dată când sexele ne râd pe sub mustăți sau /doamne ferește/ cine știe pe unde și plesnesc buricele degetelor de la atâta râs isteric aproape de fiecare dată când atingem pielea cuiva drag

și sunt miliarde și miliarde de râsete ce pleacă pe țevi cu amortizor împrăștiindu-se tăcut prin ceruri înainte de a fi moarte chiar înainte de a fi viață înainte de a ne putea răni despicându-ne totuși trupul în zona în care până și un copil ți-ar putea spune că e sufletul /defectul sistemului educațional universal/ și ne-ar curge ghirlande din zâmbete albe însângerate numai și numai de dorința noastră de a lua viața în serios de la un capăt la altul

oasele ne trosnesc îngropându-se unul pe celălalt acoperite de o dantelă din surâsuri fine culese cu grijă de zilieri transpirați arși în soarele așezat cu fața spre nord luptându-se cu povara unui bob de transpirație și cu soarta lumii în același timp o dantelă cusută nopțile în zâmbetul pierdut pe fundul oceanului plăcerii de fecioarele pătrunse pentru întâia dată însemnată /ici-colo/ cu zâmbete urlate prin războaie printre dărâmături prin spitale și maternități ca niște mărgele sonore pierdute în liniștea copleșitoare a găurilor negre și rele și /uite/ dantelă presărată acum peste tibiile noastre golașe ciugulite de rânjetul necruțător al vremii acoperindu-ne ca o perdea lumea de dincolo

câtă cruzime

ce zâmbet frumos

foto ©Rareș Petrișor

Leave a Reply