bărbații își uscau cămășile pe pietre imediat după amiază cămășile deveniră mușchi prinseră rădăcini în stâncă uite-așa am îngropat munții ăștia în cămăși râuri ne trecură piepturile mările băură din tălpile noastre

termină domnule cu prostiile nu sunt decât niște flăcăi care fac baie-n iaz

cizmele lor deveniră păduri urșii le adulmecară genunchii și fornăiră sălbatic întoarceți sălbăticiile cu ochii spre noi strigară și plămânii lor se cutremurară sub pietre cămășile lor deveniră arcuri și securi și pumnale să reteze jugulare tremurânde calde aburinde bărbaților le intră carnea în piatră

și

într-o zi

tot mușchiul stâncilor dădu în floare cât vedeai cu ochii erau numai răni înflorite în care puteai mirosi în voie parfumul molatic al unei femei de demult gândul înțepător al morții mirosul proaspăt plin rotund al unei zile de copil peste tot erau numai trupuri explodate-n flori piepturi explodate-n tristeți colorate de plecări și ceasuri inutile pulpe sfâșiate de du-te-vino-uri vinovate și uri și dorințe și tristeți și lumină și moarte și nimic

mii de ochi adunați în buchete splendide căprui negri albaștri verzi privindu-ne fix pentru totdeauna

tot mușchiul stâncilor explodă călcam pe vârfuri pe cămăși admirând răni de o frumusețe răvășitoare tresărind când una părea pe jumătate deschisă încă vie sângerândă uimitoare purtându-și la vedere prada trofeele sângele orele moartea și viața erau acolo amândouă privindu-se în ochi

în buchete cu mii și mii de ochi înfloriți peste tot într-acolo și-ntr-acolo și acolo

(foto ©Rareș Petrișor)