Se naște un copil. În maternitate, când vezi mizeria, vrei un pat mai bun pentru nevastă. Nu se poate. Îți iubești femeia, îți iubești copilul pe care îl poartă. Principiile nu mai înseamnă nimic. Dai. Nevasta îți e mutată. Sau o duci la o clinică. La clinică, îți e frică. Ai auzit povești. Decât să-ți pară rău toată viața, mai bine dai. Și dai.

Te-ai născut într-o maternitate. Ești spălat pe creier de mic. Nu înțelegi nimic, dar ți-e mai frig decât ăluia care a dat și stă deja cu țâța mă-sii în gură. Tu stai într-un salon mizer și ți se dă lapte praf. Uneori cam rece.

La grădiniță îți scoți ochii și rupi pielea. Pe educatoare o doare-n cur, sunt prost plătită, pui de drac. Observi că, dacă dai mai tare și tragi mai rău, ai mai multă liniște. Un pui de reflex crește în tine, dai, tragi, liniște.

Părinții muncesc din greu. Vin târziu, încearcă să se ocupe de tine, ce vrei puiule, hai puiule, dragu’ tatii, dragu’ mamii, cum a fost la școală, de ce-ai luat notă mică, nu mai primești nimic, nu mai mergem la mare, mami, profa’ primește de obicei un cadou. Școala devine un chin, un lucru pe care trebuie să-l termini. Locul în care-ți faci educația sexuală și înveți unde e Hollywoodul. 

Și ce vrei să te faci, mami, când vei fi mare?, să te faci doctor, sau preot, sa vindeci oamenii și să câștigi bine. Da, îți surâde, ideea, ai nevoie de bani. Cutare are deja mașină cabrio la opșpe ani, vine cu ea la liceu. Fetele sunt mai romantice, așa, dar tot nu pot rezista unei plimbări cu mașina sau unui weekend scurt la Roma plătit de tata. Are afaceri cu energie și, dacă vrea, cumpără tot liceul ăsta, bă, boule!

Trebuie să te descurci, mami, să faci orice ca să ajungi în față. Trebuie să fii bărbat, zice tati. Fă armata. Marină, bricu’ Mircea stă să cadă. Infanterie, puști din muzee. Dacă apare vreun război, te poți oferi. E bine, o să ai bani de-o plasmă și poate chiar de-o nuntă. Când te-ntorci, ea nu mai e.

La televizor, toată lumea fură pe rupte. Divorțuri celebre. Decolteuri, picioare lucioase. Meritămerită, se merită. Haine cool și jmekreală. Habar n-ai ce se întâmplă. Fă, mami, o facultate, noi suntem bătrâni, nu te mai putem ajuta. Cei mai mari dușmani, statul, poliția. Plec în Italia, tată, câteva luni, și mai văd eu cu facultatea. Muncești pe rupte. Ciubucul e mic, mașina cabrio e departe. Te sună un prieten. Ce faci?, sunt în țară, am terminat facultatea, m-am angajat, o mizerie. Rămâi acolo. Nu rămâi, vrei acasă.

Faci facultatea. În facultate, fiecare cum poate. Toată lumea trece dincolo și se bucură de diplomă. După aia, care pe care. Prima care se angajează e focoasa aia din Focșani, cu țâțele de piatră și fundul perfect, ca o minge de volei. Assistant manager, zice mândră. Păi bine, mă, am terminat jurnalism și mă fac sclavul unui bou? Te faci, mă, ca să ai ce băga sub mustață.

Pe stradă, junglă. Toată lumea vrea în față. La semafor, la ghișee, în autobuz, în aeroport. Știți, chiar dacă vă înghesuiți în mine și mă călcați în picioare, ajungem în același avion. Aeroportul e plin de “pula mea” și toată lumea râde. Românului nu-i lipsește umorul. Râde de oameni, de viață, de părinți, de toată lumea, Mai puțin de el. El e sfânt. Poartă în suflet propria sa icoană. În rest, libertate. Să încingem marea caterincă.

Sunt jurnalist, am ceva experiență. Bravo, mami. Unde lucrezi. La televizune. Ce bine, tati, bravo. La serviciu protestezi câteva zile. Discret, că rămâi fără slujbă altfel. Știți, eu cred… Crezi pe mă-ta, zice șeful, n-ai rating, n-ai slujbă, marș d-aici. Faci un subiect despre nu știu ce primar corupt. Un căcat. E ca și cum oceanul ar răci și tu i-ai arunca o aspirină.

Apare unul la televizor, știți, dacă am face fiecare câte ceva. Te însuflețești. O iei spre casă vesel. Pe drum, te întâlnești cu un amic mai vechi pe care îl știai la pârnaie pentru tâlhărie. A, mi-a dat cu suspendare, stai liniștit, a aranjat tati.

Unde mergeți?, mă întreabă taximetristul. La o înmormântare. A, stați liniștit, din viață rămâne ce-ai băut și ce-ai futut, și-mi aruncă un zâmbet pe sub ochelarii oglindă. De pe bordul mașinii îmi zâmbește strâmb o icoană. Haideți la vot, se aude din boxele radioului, numai așa putem schimba ceva. Pleacă unii, vin alții, șefu’, zice taximetristul, scuipând.

Pe stradă, bătrâni dezorientați nu mai vor să ajungă acasă. Păi ce, domnule, să fim anarhiști, să facem Revoluția Bastoanelor? Hehe, râde un bătrân știrb. Am fost inginer la Băneasa, acum cerșesc pentru întreținere și medicamente, zice. În sfârșit mi-am luat mașină. Deși sunt printre primii la semafor, constant mai apare cineva pe o bandă inventată. Acasă, în pat, suntem cel puțin trei. La serviciu, între mine și cel mai apropiat coleg mai e cineva, un al treilea.

Între mine și mine mai e cineva.

Patul din maternitate, copila blondă de la grădiniță, aleea cu castani, trotuarele ude, dă din coate, luptă-te, fii nemilos, lasă legea pentru fraieri, ești deștept, o să ajungi departe, zice al treilea, am iubit-o, am plecat, am muncit în Italia pentru ea, am furat, am mințit, m-am băgat în față, da’ ce, io-s mai fraier?, bravobravo, lasă regulile pentru proști, nutevede nutevede nutevede.

Trec pe stradă pe lângă coruri întregi de oameni care-și murmură neputința. Ar înșela, ar fugi, ar minți și ucide ca să le fie mai bine, dar sunt atât de cuminți și frumoși încât nu pot. Vreau să mă duc la ei, să-i mângâi pe obraz, să-i iau în brațe. Nu pot. Între mine și ei mai e cineva.

Nevasta e la spital. Rezerva e infectă. Privirile femeilor arată orice, mai puțin fericire. Nu, copilul meu nu se va naște așa, îți spui, și strecori niște bani împrumutați în buzunarul asistentei șefe.

O să țin cont, mulțumesc, să vedem ce putem face, zice asistenta șefă.

Asta ce înseamnă? România, aici se naște copilul tău.