Își întoarse fusta plină de volane cu o mișcare îndemânatică, contemplă un pic felul în care i se potrivesc pantofii roșii, cu tocul jos, culorii pielii. cel puțin pe glezne avea o piele incredibil de albă, după care mulți bărbați din Barceloneta încă oftau. Își strânse scurt buzele ca și cum își așeza rujul aprins mai bine și întoarse capul către Ramon:
- Nu cred să mai vină… A nu știu câta oară mă roagă să-l aștept aici înainte să meargă la căpitănie, și e a nu știu câta oară când nu apare. Pur și simplu nu l-am înțeles niciodată pe omul ăsta…
- Nț, făcu Ramon, empatic, continuând să măture terasa pietruită a cârciumii. Privi, pentru o fracțiune de secundă, glezna descoperită a Mariei și gândi cât de bine i se potrivesc pantofii roșii, cu toc scurt, culorii pielii. Domnul Montserrat e un om complicat, dar tare bun, conchise împăciuitor Ramon.
- De unde dracu’ știi tu cum e domnul Montserrat? se aprinse Maria. Nici eu nu știu și, vorba aia, îl știu de mai bine de treizeci de ani! Of, treizeci de ani, expiră cu năduf Maria, apoi căzu brusc pe gânduri.
- Domnul Montserrat vă iubește, șopti Ramon, schimbând mătura cu una mai micuță cu care obișnuia să înlăture pământul din jurul ghivecelor cu flori. Știu sigur asta.
- Chiar mă enervezi în dimineața asta, Ramon, și m-am trezit așa de bine dispusă! Te rog mult!
Cu toată țâfna, Maria nu părea deloc afectată. Îl aștepta pe domnul Montserrat în fiecare prima miercuri a lunii, când sosea vaporul din Indii. Naufragiul corabiei pe care se afla domnul Montserrat acum unsprezece ani fusese anunțat într-o gazetă locală obscură din Lisabona, în al cărei larg de coaste s-a produs teribilul accident. Un singur cadavru nu fusese recuperat, de aceea domnul Montserrat nu avea să mai apară vreodată pe vreo listă de morți sau vii.
- Dar parcă simt că de data asta o să vină. Maria își mai privi o dată glezna, apoi comandă un pahar de vin alb. Să nu-mi dai din ăla scump, Ramon, te rog.
***
(Barcelona, 30 decembrie 2009, Canon 5D MarkII)
Uf, bine că te-ai întors, măi!
Mi-a fost niţel dor de flamenco. 
Mereu m-au fascinat oamenii care raman intepeniti in alti oameni. O fi un act de virtuozitate? O fi urmarea unei boli psihice, un semn de slabiciune si neadaptare?
Sper sa nu aflu :).
hei… ce dragut.
o glezna intotdeauna va descoperi misterul…
poate, intr’o buna zi… niciodata nu poti sa spui niciodata
Mda, cu un Mark II sa tot surprinzi nevenirea domnului…
Ceva contre cu madame Blogary?
vai, ce dor mi-era să citesc ceva pe-aici. ^^ bine-ai revenit, zic.
Off topic, pentru ca nu iti cunosc mailul. Dupa ce il citesti poti sa il stergi.
Pentru ca apreciez stilul tau de a combina imaginile cu ideile scrise as vrea sa te rog sa faci parte din juriul meu.
Realizez un concurs, in cadrul caruia sarcina participantilor este aceea de a scrie un articol/poveste pe un subiect, si am nevoie de un juriu impartial.
Din toate povestile postate voi alege cateva si vi le voi da voua sa faceti alegerile finale.
Sperand ca propunerea mea nu este deplasata, astept raspuns.
si totusi de atata timp Maria inca spera ca intr-o zi va veni … cat optimism, cata iubire si eleganta ;o)
nu oricine stie sa astepte….
Zvârluga, flamenco este peste tot.
Vreauultimulloc, nici eu 
Elza, drăguţ?
Ilinca, deci mereu vei spune cândva.
Odojak, aş putea spune că în sfârşit a revenit Domnul…
Richard, nu. Nu le-am dat voie să pună textele alea, am şi şters “invitaţia” pe care mi-au “adresat-o” aici, dar la cât se fură… ce să mai zic?
Rrimuna, bine te-am regăsit.
Fanfan, iubirea ne face naivi.
io, da.
Rareş, aşa este. Muzica este peste tot. Dar farmecul paşilor fiecărui dansator, e de fiecare dată altul.
| surpinzătoarea moarte a domnului P. | 15 Comentarii |
| ochiul de sub stor | 8 Comentarii |
| neobișnuita autopsie a domnului P. | 18 Comentarii |
| Albim sau înne-grimm? | 24 Comentarii |
| Internetul văzut dintre craci | 4 Comentarii |
