Tratatele de medicină trebuie rescrise. Mulți dintre legiștii care au participat la nemaipomenita autopsie au fost nevoiți să ia calea exilului, rușinați de neștiință; și-ar fi pus capăt zilelor, dar ce poate fi mai bizar decât sinuciderea unui legist? Un acar înecat poate, sau un alpinist pustiit de o furtună de nisip în deșert. Acestea sunt pure bizarerii, însă, care nu-și au locul aici și știrbesc din senzaționalul nemaipomenitei autopsii a domnului P., decedat în condiții misterioase, ca să nu spunem stranii. Obscure.

Nu mai puțin de patruzecișisase de medici legiști, cei mai renumiți din lume, s-au strâns, așa cum au putut, în jurul fragilului corp al domnului P. Primul dintre lucrurile ciudate avea să se întâmple la prima incizie: nu a fost suficient de surprinzător să nu curgă niciun strop de sânge, dar medicul care a făcut delicata tăietură s-a chinuit cel puțin douăsprezece minute ca să taie un centimetru de piele ce avea să se dovedească, în cele din urmă, că nu e tocmai piele. Acest țesut părea alcătuit dintr-o plasă foarte dură, deloc permisivă oțelului de bisturiu, totuși atât de catifelată și plăcută la pipăit.

Domnul P. nu avea niciun fir de carne. Niște ovule cu pereți transparenți, elastici, umpleau corpul domnului P. În aceste rotunjimi medicii au găsit o piatră din Jaffa, câteva fire de nisip de pe plajele Normandiei, niște frânturi microscopice de açai, fibre dintr-un chimonou cu teme - ce ironie! - înaripate. Au găsit o bucată dintr-un templu grec uitat, o alta dintr-unul despre care se credea că nu există cu adevărat, file dintr-un tratat de alchimie, o buclă din barba lui da Vinci, o așchie din moara lui don Quijote, o dală din pavajul bunei noastre catedrale Notre Dame, o nestemată din giuvaerurile Coroanei Commonwealthului, sceptre papale, vagoane de lingouri din visteria incertă a războaielor, rozele războiului celor Două Roze, moaștele amantelor lui Vespucci, săbii de hani, iatagane de pași, chipe pe care le-a luat vântul din Egipt. Pe scheletul domnului P. au găsit atârnate câteva oale și linguri, două portrete ale unor soldați din primul Război Mondial, nesemnate, o legătură de usturoi împotriva vampirilor, un samovar, câteva fire de busuioc.

Inima domnului P. era atât de mare, încât echipa de legiști a intrat cu totul. După un scurt tur al sufrageriei unde se putea remarca superbul pian cu coadă de vultur, legiștii au dat buzna în dormitor, dornici de amănunte picante care ar fi făcut deliciul audienței expunerilor lor științifice, dar ar fi și adus puțină lumină în ceea ce privește încifratul destin al domnului P. Nu mică le-a fost mirarea să descopere cinci paturi așezate în stea, fără saltele, perne, așternuturi, cinci paturi ca niște cuști atât de incomode încât părea că în ele nu puteau dormi nici măcar coșmarurile, cinci paturi în care - s-a ajuns la această concluzie ce nu a fost contrazisă științific până azi - se pare că domnul P. își făcea de cap cu cele cinci simțuri. Bucătăria era mai degrabă o sală de baie în care domnul P. își făcea toaleta, existând și dovezi concrete în acest sens: foarfece, pieptene, săpun din piele uscată de uliu, uleiuri din irisul florii iris, pudră de fildeș.

Cei patruzecișișase de legiști și-au continuat expertiza, plus raport, înțelegi, până-n zori. Domnul P. îi privea rece și oarecum absent. Dintr-o perspectivă indiferentă, desigur.

***

(București, 26 octombrie 2009, Nokia E90)