Of, s-au scris zeci de cărți despre singurătatea soldatului de plumb. Istorii amuzante, triste, cinice. Poate chiar dramatice. Soldatul de plumb îmi trece zilnic prin fața ferestrei, nebăgând de seamă că eu dorm încă pe pervaz, în pas de defilare, aproape ostil, purtându-și mândru uniforma, decorațiile, trăgând cu coada ochiului la cizmele lustruite cu scuipat, recitând poezii din clasele primare, fredonând câteva acorduri dintr-un marș. Când îmi întâlnește privirea adormită, umerii îi cad într-o implozie de descurajare. Îi poți zări începutul de cocoașă provocată de orele în are patrulează prin fața ferestrei mele, de zeci de ani de zile. De fapt nici nu știu de când și prea puțin îmi pasă.
Eu nu știu nicio poveste despre soldatul de plumb. Îl văd doar plimbându-se, vorbindu-și, luptându-se prin tranșeele frunții sale cu niște gânduri de o sonoritate ridicată la rang de salvă de tun, oferindu-și medalii sau smulgându-și-le din piept și oferindu-le copiilor nehotărâți: ce să fac, să accept medalia și să arunc înghețata?, lăsându-și barba într-un tremurat al abandonului, accentuat de comisurile căzute ale gurii, de ochii inexpresivi, goi și de brațele care atârnă ca două linii perfect drepte, ținând mânecile vestonului într-o eternă stare de neșifonare.
Spre surprinderea mea, azi mi-a vorbit.
- Fiți amabil, domnule vecin-spectator-adormit-și-totuși-suficcient-de-treaz-să-scrieți-așa-ceva-despre-mine, aveți un foc? Nu, evident că nu fumez… Am o socoteală de încheiat cu un vechi inamic. Suntem de plumb, în fond, nu?
Atunci am văzut pentru prima oară îndeaproape ochii lui goi.
- Da, suntem de plumb.
***
(Paris, 2 octombrie 2009, Canon 20D)
Frumosii lui ochi, cu gene candva de plumb…
Ah, abia acum s-a deschis fotografia si am reusit sa vad minunatul labirint. Excelenta foto. Mie, soldatul imi pare adormit in picioare 
Da, cred că așa și era Cu gene de plumb, vorba ta.
uneori soldatii de plumb au inima rosie ;o)
Off topic
Armata mi se pare o aratare dintr-o realitate paralela. Ciudat, oare daca as fi trecut printr-un razboi as mai fi putut inchipui viata fara armata?
indienii de plastic de pe pervaz visau la libertatea soldatului de plumb.
Fanfan, n-am ajuns cu şurubelniţa până la inimă. O să încerc.
Vreauultimulloc, cred că mai ales atunci.
verbiaj, şi nu s-au mai oprit.
lacrimile unui soldat de plumb sunt gloante in inima cuiva…
Ţi-a plăcut tare în ograda Luxembourg, huh? Cioran a omis să-mi spună că se adună atâta lume acolo. Asta nu mi-a prea convenit… Dar scaune-s pentru toată lumea. Chiar şi Ionesco şi le-a lăsat acolo pe-ale lui. Acum le foloseşte doar noaptea, după închidere.
soldatii de plumb au inima invelita in staniol pt ciocolata ;o)
apropos de comentariul lui cristian, imi povestea un prieten ca in Fr, Cioran este studiat in liceu ;o)
Elza, se întâmplă, şi nu doar cu soldaţii de plumb.
Cristian, da, mi-a plăcut. Am fost şi noaptea, e sublim.
Fanfan, ori de plumb, ori…
[...] asculte muzică, o să fumeze în pace ultimul pachet de ţigări, o să şteargă praful de prin colecţia de soldăţei de plumb, de pe ramele tablourilor, şi o să caute veşti despre Damian Drăghici că tot a citit, tot pe [...]
| Adunare | 5 Comentarii |
| Cerul de jos, Orașul de sus | 36 Comentarii |
| Capilare | 15 Comentarii |
| Desenând | 4 Comentarii |
| scaunul | 19 Comentarii |
