Dimineaţa era încă lăptoasă: oamenii alunecau prin ceaţa de octombrie cu gulerele ridicate şi umerii puţin înălţaţi, singura formă de luptă împotriva frigului care făcea să le tremure carnea pe oase. Comisarul supse mai degrabă din această ceaţă în loc de fum din chiştocul care i se lipise de buza inferioară, chiar cât să acopere mica rană sângerie provocată tocmai de acest obicei de a nu-şi scoate niciodată ţigara din gură. Trecuseră două luni de când fusese numit şeful Secţiei de Crime Uşoare cu Autori Multipli, Necunoscuţi şi nu reuşise să se adapteze trezitului atât de dimineaţă, pentru că e lesne de dedus pentru oricine: crimele uşoare cu autori multipli, necunoscuţi sunt descoperite în zorii zilei, de femei îngrozite, de câini scoşi de stăpâni la uşurat, de colportori, vânzătorii de lapte, poştaşi, doici, moaşe grăbite şi livide, văduve plecate să spele podeaua bisericii (şi să mai ajute cum pot parohia). Uneori chiar de prieteni care vin să vadă ce mai face cel care tocmai şi-a dat duhul, sau i-a fost luat duhul, cu câteva ore în urmă.

- Asta depinde, spuse doar pentru el Comisarul. Uneori poţi să-ţi dai seama după sânge când a murit. Alteori nu curge niciun strop şi trebuie să pipăi cadavrul: numai după paloare nu te poţi lua. Comisarul lucrase până acum două luni la Morga Orgilor Donatoare de Organe şi era unul dintre cei mai iscusiţi dezlegători de mistere mortuare din regiune. Şi asta nu era puţin. Deşi depinde, continuă în gând Comisarul…

***

Domnul P. era un personaj comun. Îl ştiau vecinii, cum să nu? că doar mânca în fiecare joi la acelaşi restaurant pescăresc unde mânca îşi ducea şi Primarul soţia, Raspail colţ cu Montparnasse, se ducea după ziare la chioşcul aflat la câteva zeci de metri de străduţa extrem de liniştită pe care stătea de-o viaţă: Jules Chaplain, în Cartierul Latin. Urăsc Parisul, îşi zise Comisarul şi scuipă chiştocul care se desprinse de buză cu tot cu un cheag subţire, roşiatic, de o nuanţă apropiată de picătura care se oprise la scurt timp după moarte, probabil, în barba de-o zi a domnului P.

Comisarul reuşise să afle că domnul P. primise o vizită neobişnuită în seara dinaintea morţii: o siluetă suspectă a bătut la uşa micului apartament de la etajul patru al imobilului 11Bis din strada Jules Chaplain, acolo unde locuia de-o viaţă domnul P. Suspectă pentru că domnul P. nu primea vizite. Şi niciodată seara!, confirmă madame L, umflându-şi pieptul bătrân de bucurie că poate fi de folos Serviciului Naţional de Poliţie Criminală Imprevizibilă al cărei reprezentant, Comisarul acesta chipeş, pare atât de destoinic.

***

Comisarului nu i-a fost greu să încadreze dosarul la crime cu autori multipli, necunoscuţi, lucru care se potrivea ca o mănuşă reputaţiei şi specificului secţiei pe care o conducea.

Totuşi, în toţi anii care au trecut de la clasarea faptei, Comisarul era bântuit de o întrebare ce încă pare fără răspuns: cum a ajuns cadavrul în stradă?

***

(Paris, 2 octombrie 2009, Canon 20D)